Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
La data de 13 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din orașul Darabani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 13 martie 2025, în jurul orei 6:00, ar fi încălcat ordinul de protecție emis de către o instanță de judecată, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de amenințare, prin care îi era interzis să se apropie de soția sa, la o distanță mai mică de 100 de metri.
Acesta a forțat ușa de acces în locuință, fiind depistat de polițiști în interiorul imobilului.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, ulterior, față de acesta fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Țigări vândute unui minor, Tribunalul Botoșani a menținut amenda pentru patron
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Ofițerii de la „Anticorupție” au discutat cu personalul medical de la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile