Cazurile de violență extremă continuă să aibă loc la Botoșani, cu protagoniști trecuți bine de prima tinerețe.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.D., în vârstă de 61 de ani, din comuna Prăjeni, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.
S-a reţinut că, în seara de 21 septembrie 2019, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, a lovit persoana vătămată A.I. cu un topor în zona capului, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 80-85 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”,
Transmit procurorii botoșăneni
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024