Rămas fără acoperiș deasupra capului, dar și fără vreo rudă apropiată, bărbatul a crezut că își va putea duce bătrânețile la o fermă de animale.
Polițiștii au fost sesizați prin 112 despre faptul că bărbatul în vârstă de 71 de ani a fost găsit decedat într-o încăpere aparținând unei ferme de animale.
S-a întâmplat în localitatea Clit, comuna Arbore, din județul Suceava.
Un localnic a apelat prin 112 Poliția Orașului Solca și a anunțat că, într-o cameră de la ferma de animale, a fost găsit decedat Ioan M., în vârstă de 71 de ani, din comuna Blândești, județul Botoșani.
Din primele cercetări, a reieșit faptul că botoșăneanul se afla la fermă de două săptămâni, fiind găzduit aici de către proprietar, cu care se cunoștea.
Botoșăneanul s-a aciuat la fermă după ce casa în care locuise, în județul Botoșani, i-a ars. Neavând rude care să-l îngrijească, a ajuns să locuiască la ferma de animale.
Până ieri, când a fost găsit decedat în cameră.
Potrivit stiridinbucovina.ro, în urma examinării sumare a cadavrului nu au fost constatate semne vizibile de violență.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei și stabilirea cauzei decesului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Femeie dispărută de dimineață: Sunați la 112 dacă o vedeți
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
CÂND va fi condusă pe ultimul drum directoarea adjunctă de la liceul din Trușești
Oana Sava
Nov 29, 2024