Agricultură pe beton și solarii cu autorizație de construcție și fundație în extravilan. Acestea sunt cerințele primarului din Dorohoi care pare să-i fi pus gând rău unui legumicultor care, culmea, de doi ani de zile activează în localitate cu certificat de producător și care a fost de mai multe ori controlat.
Într-un final, edilul pare să fi găsit soluția ideală de a-l ”termina” pe fermier: fără vreun avertisment i-a trimis o somație prin care îl obligă să își demoleze solariile pe motiv că nu au autorizație de construcție.
Legumicultorul Iulian Constantin Lionte din Dorohoi, județul Botoșani a fost de-a dreptul șocat când a primit hârtia de la Primărie, scrie agrointel.ro. Spune că nimic nu anunța această decizie care, practic, îl distruge ca fermier. Botoșăneanul nu doar că este obligat să-și dărâeme solariile, dar, în plus, are de achitat și o amendă de 1.000 de lei.
„Sunt din 2016 fără fundație. Plătesc de doi ani la Primărie pentru atestatul de producător, am avut în fiecare an control din partea juristului și cineva de la Registrul Agricol. Și am declarat începând cu 2017 că dețin solarii la acea adresă. De ce nu mi s-a spus că nu am voie să fac solarii fără autorizație?”,
Iulian Constantin Leonte, legumicultor
Investiția pentru un singur solar dintre cele pe care Primăria i le cere să le demoleze a fost de peste 3.000 de euro. Bani, la care se adaugă utilajele și o cheltuială suplimentară pe care fermierul a făcut-o pentru a avea energie electrică și sistem de irigații prin săparea unui puț.
„Am sunat în toată țara și am primit același răspuns: nu trebuie fundație pentru solarii, excepție fac cei care fac proiect pentru fonduri europene. În plus, de la Primărie mi-au zis că nu am voie să fac solarii pe teren arabil în extravilan”,
Iulian Constantin Leonte, legumicultor
În ciuda explicațiilor pe care a încercat să le ofere autorităților, acestea au rămas de neînduplecat și i-au adus la cunoștință că trebuie să-și distrugă spațiile protejate.
„Am explicat primarului, arhitectului, dlui de la Urbanism faptul că structurile necesită înlocuirea foliei în permanență și mutarea după caz atunci când pământușl nu mai este roditor. În cazul autorizării mi s-a spus că atunci când vreau să îl mut îmi va trebui autorizație de demolare”,
Iulian Constantin Leonte, legumicultor
Problema fermierului botoșănean nu este singulară, iar legea nu este deloc în favoarea producătorilor agricoli care cad victime ale sistemului. „Chiar acum 10 minute am povestit cu cineva care are solarii cu flori și a primit și el 1.000 de lei amendă și stoparea lucrărilor până la obținerea autorizațiilor. Omul a studiat legea și există. Eu am solariile pe piloni de beton, dar mi-a spus că la el vecinul a făcut circ la autorități că îl deranja, era invidios că tipului îi merge bine”, a scris un alt fermier pe pagina de Facebook.
Actul normativ în baza căruia fermierul cu solare este somat de Primărie este una care creează mari probleme micilor producători de legume. Practic, este la latitudinea autorităților locale dacă vor să pună bețe în roate fermierului.
Legal, există o chichiță legală prin care primarii pot să șicaneze fermierii. Practic, sunt cazuri izolateîn care edilii chiar aleg să profite de această „portiță” legală. Astfel, în Legea 50/1991 în forma actualizată, solariile de legume pot fi încadrate la construcții provizorii ce necesită autorizație de construcție. Iar la art. 3 alineat (1), litera h, apare obligativitatea autorizației de construcție pentru „lucrări de construcții cu caracter provizoriu: chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine și pergole situate pe căile și spațiile publice, anexe gospodărești, precum și anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole situate în extravilan”.
Fermierii contrazic însă legislația și spun că dacă ar exista bunăvoință, solariile pot fi încadrate la construcții mobile demontabile pentru care nu este nevoie de autorizație de construcție sau fundație.
„Legea interpretează un solar drept o „construcție provizorie”, indiferent de fundație iar pentru o construcție de acest gen este nevoie de autorizare. Inspectorii Primăriei pot sau nu să vă creeze probleme, după bunul lor plac și obiceiul locului. Cel mai bine este să mergeți la biroul de Urbanism al Primăriei și să solicitați un certificat de urbanism care se obține fără niciun const din partea dv. Astfel veți afla dacă se cere sau nu autorizație de construire în urbea dv. pentru un solar”,
Spune un expert judiciar
Mai mult, în cazul de la Dorohoi, rămâne întrebarea: de ce până acum solariile lui Iulian Constantin Lionte n-au avut nevoie de autorizație și acum, după doi ani de zile de când fermierul activează în piață, fără vreun avertisment, este obligat să și demoleze spațiile protejate?.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024