O femeie care a rămas încarcerată, precum și alte trei persoane, printre care și un minor, au fost rănite, fiind transportate la spital.
Accidentul rutier s-a produs în localitatea Secuienii Noi (la intersecția E85 cu DJ 158), din județul Neamț.
La locul solicitării s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare grea și două ambulanțe SMURD din cadrul Detașamentului Roman și două echipaje cu ambulanțe de la SAJ Roman.
În accident au fost implicate un autocamion în care se afla doar conducătorul auto, un autoturism în se aflau patru persoane și o autocisternă în care era doar conducătorul auto, cel din urmă fiind din Botoșani.
Potrivit IPJ Neamț, pe 14 august, la ora 22.00, în timp ce un bărbat de 38 de ani, din Roman, conducea un autocamion pe Drumul Național 2 , în localitatea Secuienii Noi, ar fi efectuat viraj la stânga, pentru a pătrunde în incinta unei stații de alimentare cu carburanți, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula din sens opus, condus de un bărbat de 40 de ani, cetățean italian.
În urma impactului autoturismul a fost proiectat într-o autocisternă, condusă de un bărbat de 42 de ani, din Botoșani.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto de 40 de ani și altor trei pasageri, doi majori și un minor, din același autoturism.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024