Victima a fost transportată la spital, agresorul a aruncat arma, aceasta fiind găsită ulterior de polițiști.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și lovire sau alte violențe.
Din cercetări, a reieșit faptul că, la data de 10 septembrie 2022, un tânăr de 20 de ani, care se afla în calitate de pasager într-un autoturism, ce se deplasa pe drumul public, din localitatea Bozieni, ar fi tras cu un pistol cu aer comprimat, asupra unui grup de tineri aflați pe marginea părții carosabile, nimerind pe unul dintre aceștia.
După comiterea faptei, tânărul a aruncat arma, ulterior, aceasta fiind găsită de către polițiști.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, rana provocată fiind superficială.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024