Un tânăr din Săveni a ajuns la Urgenţe după un accident în gospodărie.
În vârstă de 31 de ani, tânărul se afla în propria gospodărie şi a decis să taie un copac din apropierea casei.
În ciuda împotrivirilor tatălui său, care îl avertiza că nu are experienţa necesară mânuirii uneltei periculoase, acesta a început să taie copacul şi la un moment dat lanţul drujbei a dat peste un ciot din trunchi, moment în care unealta a ricoşat pur şi simplu înapoi, lovindu-l pe acesta în cap.
Plin de sânge, bărbatul a primit îngrijiri de la tatăl său, care a sunat la 112. La faţa locului a ajuns o ambulanţă, care i-a acordat acestuia primul ajutor, în întâmpinare fiind trimis şi echipajul cu medic al SMURD. Tânărul a fost adus la Urgenţe, unde a fost consultat de medici de mai multe specialităţi, scrie Observatorul.
„Pacientul a suferit un traumatism cranio-facial, cu o plagă deschisă frontală. A fost supus unor investigaţii pluridisciplinare, urmând ca medicii de specialitate să decidă dacă se impune sau nu trimiterea lui la Iaşi”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.
Harta șpăgii din spitale, procent ridicat la Botoșani – CLASAMENTUL
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un italian recunoscător a fost premiat pe scena teatrului: S-a spart zidul tăcerii – VIDEO
Oana Sava
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: „Te Deum” la Uspenia pentru marele poet Mihai Eminescu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: Jerbe de flori depuse la statuia lui Eminescu din curtea Bisericii Uspenia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile