În prezent, agresorul este arestat preventiv.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A.D., în vârstă de 52 de ani, din comuna Ungureni, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.
S-a reţinut că, în ziua de 14 iunie 2023, în jurul orei 15.50, în timp ce se aflau pe terasa unui bar din satul Borzești, comuna Ungureni, județul Botoșani, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a înjunghiat cu un cuțit în zona toracelui și abdomenului, persoana vătămată I.F.A, care a suferit leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat pentru vindecare 28-30 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”
a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile