Bărbatul a fost găsit căzut și ulterior a fost transportat la spital.
Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată sâmbătă, 20 octombrie, cu privire la faptul că un agent de pază de la Complexul Comercial Shopping City Suceava a fost bătut și transportat la Spitalul Județean Suceava.
În jurul orei 14:55 a fost solicitată o ambulanță în parcarea Complexul Comercial Shopping City Suceava întrucât un agent de pază a fost lovit de o persoană necunoscută. Ambulanța s-a deplasat la fața locului, unde a fost găsit Ionuț H.U., de 41 ani, din Vârfu Câmpului, județul Botoșani, căruia i s-au acordat primele îngrijiri medicale, după care a fost transportat la Spitalul Județean.
În urma vizionării înregistrărilor video din parcarea Shopping City Suceava s-a stabilit că la ora 14:55 agentul de pază Ionuț H.U. se afla singur în zonă, iar la ora 14:56 se observă că acesta este căzut în parcare.
Din investigațiile efectuate a rezultat că în jurul orelor 14:55, agentul de pază a fost văzut în compania bărbat, iar când au ajuns în apropiere de Calea Unirii bărbatul necunoscut l-ar fi lovit o singură dată în zona capului pe agent, iar acesta s-a dezechilibrat și a căzut. După săvârșirea agresiunii, persoana necunoscută a alergat prin parcare înspre Calea Unirii.
În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate a fost identificat autorul faptei ca fiind Vasile M., de 22 de ani, din Suceava informează Obiectiv de Suceava.
Cu privire la eveniment au fost informați procurorii de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, dispunându-se administrarea probatoriului și în funcție de evoluția stării de sănătate a victimei și de rezultatul examinării medico-legale se vor dispune măsurile ce urmează a fi luate. Cercetările sunt continuate de Biroul Investigații Criminale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu, Candidat AUR la Senatul României: "Reconstrucția României, Prioritatea Noastră"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
COD GALBEN de ceață și polei pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024