Familia are nevoie de ajutor pentru a-l înmormânta acasă. ”Vă rog, prieteni dragi, care puteți, cât puteți, să ne aducem fostul coleg acasă!”, este și apelul celor care au muncit alături de tânărul botoșănean.
”Cu durere în suflet anunț decesul cel mai bun om, Amarie Petru Alexandru”. Sunt cuvintele soției lui Ama Petrișor, așa cum îl știau toți prietenii.
Vestea i-a șocat pe toți cei care l-au cunoscut, iar părinții tânărului decedat au făcut apel la prieteni pentru a putea repatria trupul copilului lor.
”Ne vom ocupa noi, părinții Dumitru și Carmen, de înmormântarea fiului nostru și știind că avea mulți prieteni care vor să ajute pun noile numere de cont. Vă mulțumim”, a transmis tatăl lui Petru Alexandru. (vezi foto jos)
Prietenii și foștii colegi sunt devastați de vestea morții lui Ama Petrișor.
”Ama, nu-mi vine să cred că ai plecat în ultima ta cursa. Te-a luat Doamne-Doamne să devii unul dintre îngerii autostrăzii. Ai fost un coleg și un prieten foarte bun, cum ziceai tu mereu: Liber, colegule, către cer. Condoleanțe familiei”
”Cel mai frumos suflet bărbătesc cunoscut!”
”Cele mai frumoase momente în toți anii de comunitate, cred că în compania ta, Ama Petrișor, le-am petrecut! Nu îmi voi schimba părerea niciodată, prieten drag. Dumnezeu să te ierte și să te pună în dreapta lui! Locul tău chiar este lângă el acum, că ne-ai părăsit! Vă rog, prieteni dragi, care puteți, cât puteți, să ne aducem fostul coleg acasă!”
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024