Șapte persoane au fost duse la audieri miercuri, după perchezițiile de amploare care au avut loc în primăria celui mai mare oraș al Moldovei.
Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Edilul-șef nu are voie să interacționeze cu cei de la Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei Iași și nici să semneze acte, însă nu este suspendat din funcția de primar. Avocatul lui Mihai Chirica a anunțat că va contesta decizia controlului judiciar. Potrivit surselor din anchetă, Mihai Chirica este acuzat pentru 8 înscrisuri legate de urbanism, 7 pentru abuz în serviciu şi unul pentru uzurpare.
În acelaşi dosar, după audierile prelungite de miercuri seara, botoşăneanul Alexandru Mustiață, arhitect-șef în Primăria Iași, a fost de asemenea plasat sub control judiciar.
Amintim că miercuri, 14 decembrie 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Iaşi - S.C.F.T.S.B. au pus în aplicare 24 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice precum şi sediile și sediile unor autorități publice locale.
Este vorba despre o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în vederea obținerii unui folos necuvenit, uzurparea funcției, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Șapte persoane din Primăria Iași au fost duse la audieri de către DIICOT, prima fiind chiar primarul Mihai Chirica. Pe listă s-a aflat și arhitectul-șef al Primăriei Iași, Alexandru Mustiață, fiul fostului șef al Finanțelor din Botoșani, Paul Mustiață.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul B.C.C.O. Iaşi, B.C.C.O. Suceava, S.C.C.O. Vaslui şi S.C.C.O. Botoşani, luptătorilor din cadrul SAS Iaşi, precum şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău şi I.J.J. Iaşi.
(Foto: reporteris.ro)
Clinica medicală privată unde scapi cel mai repede de durere cu un aparat revoluționar produs în SUA
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
A dispărut un bărbat cu probleme medicale, dacă l-ați văzut sunați la 112
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
„Prințul” Albert, jucătorul cu origini botoșănene care a debutat în Segunda la 16 ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
Marea recalculare a pensiilor: Șase botoșăneni norocoși primesc în plus câte 4.000 de lei pe lună
Gabriela Erdic
Jan 29, 2025
Poliția Locală dă drumul unul nou val de ridicări de mașini
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile