Bărbatul de 45 de ani a fost prins asupra faptului.
Potrivit IPJ Alba, la data de 6 mai 2023, în jurul orei 02,00, polițiștii din Aiud au prins, în flagrant delict, un bărbat de 45 de ani, din Flămânzi, județul Botoșani, imediat după ce ar fi încercat să pătrundă, prin efracție, într-un local public din municipiu.
Polițiștii au găsit asupra sa o cagulă și un ciocan, pe care l-ar fi folosit pentru a sparge unui dintre geamurile localului public.
Față de bărbat a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de furt calificat, și au luat măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii sale activități infracționale.
Petrescu nu se dezminte, iar l-au furat arbitrii cu Botoșaniul: Cheia a fost la penalty-ul neacordat
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Alocațiile copiilor afectate, în 2025, de Ordonanța trenuleț
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Dan Negru la pas prin Botoșani: Toate marile genii ale României. Toți au fost vecini de cartier
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Ora de vară 2025: CÂND dăm ceasurile înainte cu o oră şi când revenim la ora de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile