Studenţii sunt în febra cazărilor, mulţi dintre ei având de ales între a sta la cămin sau în chirie.
La Cluj, cazarea merge de la 100 de lei pe lună în cămine faţă de 440 de euro în apartament.
În acest an, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) pune la dispoziţia studenţilor aproape 5.000 de locuri de cazare distribuite în cele două complexe - Mărăşti şi Observator.
Pentru buna primire a studenţilor, au fost realizate lucrări de modernizare şi întreţinere a căminelor care se ridică la peste două miliarde lei, cum ar fi hidroizolaţii cantine, cămine, reabilitare completă a 30 de camere din căminul V Observator şi a căminului de fete din Mărăşti.
Taxele de cămin se menţin neschimbate faţă de anul precedent, fiind cuprinse între 155 lei/pat în cameră de patru persoane şi 220 lei/pat în cameră de două persoane.
Un student în anul I la UTCN, Teodor Huştiuc, din Botoşani, a primit un loc într-o cameră cu patru paturi al unui cămin din campusul Observator, la ultimul etaj, aceasta fiind cutuma la cazare, condiţiile fiind considerate „decente”, mult mai bune decât cele la care se aştepta.
„Sincer să fiu îmi place camera, spre surprinderea mea, nu sunt gândaci, cum se mai spunea pe la mine prin oraş. Pereţii sunt văruiţi, m-am bucurat că nu trebuie să dau cu var. Paturile, eu stau deasupra şi chiar e rezistent, sincer, mă ţine. Avem fiecare opt compartimente la dulapuri, rafturi, chiar îs condiţii decente. Şi avem şi apă caldă la duş ceea ce ne bucură. Şase prize, două le folosim pentru frigider, pentru celelalte patru avem prelungitoare, nu ne este frică de pene de curent. Wireless-ul va fi pornit de la 1 octombrie în tot căminul”,
Teodor Huştiuc, din Botoşani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile