Pe Andreea Iancu, drumul vieții a dus-o cu o prestigioasă bursă Fulbright din comuna Timișești, județul Neamț în Boston, Statele Unite ale Americii.
A copilărit pe un meleag ancorat în tradiție, fiind ghidată de valorile insuflate de către părinți și bunici. Și-a finalizat studiile liceale ca șefă de promoție la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț, apoi a decis să se perfecționeze într-un domeniu care să se plieze pe sufletul și personalitatea ei: Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Din Timișești la Iași, din Germania în SUA, Andreea își alimentează continuu setea de cunoaștere, fiind împinsă de un atașament real pentru principiile drepturilor omului, care o provoacă în permanență să descopere cauzele și soluțiile împotriva nedreptății de orice fel.
Acum, însăși povestea Andreei Iancu este un exemplu de reușită pentru studenții români și un argument pentru a vedea că, indiferent de unde pleci… poți ajunge departe. Cum a devenit bursier Fulbright și ce experiențe a trăit în Statele Unite ale Americii, aflați chiar de la Andreea Iancu:
Reporter: Cine e Andreea Iancu? Visa de mică să ajungă unde e acum?
Andreea Iancu: M-am născut în Botoşani, am locuit o perioadă în Roman şi apoi familia mea s-a mutat la Timişeşti. În cea mai mare parte, am copilărit frumos şi liniştit la Timişeşti, la bunici, în fiecare vacanţă, chiar înainte să ne mutăm acolo. Abia aşteptam să mergem la bunici (eu, fratele şi surorile)- loc bucolic şi ancorat în tradiţie cum este (sau cum îmi amintesc că era în perioada copilăriei) Timişeştiul, unde fiecare zi era plină cu bucuriile copilăriei, compania prietenilor şi sfaturile bunicilor.
Nu aş putea spune că visam de mică să am un astfel de parcurs academic, însă mereu mi-am dorit să pot aduce o contribuţie la societate, să mă autodepăşesc, chiar dacă nu vedeam clar cum. Am fost ghidată de valorile insuflate de părinţi şi bunici, şi i-am avut ca exemplu pe ei şi pe fraţii mai mari şi m-am bucurat de sprijinul lor în tot ceea ce am făcut şi aşa mi-am ghidat parcursul până acum. Mai am multe de făcut, sunt abia la început de carieră.
„A fost o decizie condusă de personalitatea mea şi de dorinţa de a face o schimbare în bine în jurul meu”
Reporter: Ce studii ai urmat până acum?
Andreea Iancu: Am urmat specializarea Matematică informatică la Colegiul Național „Ştefan cel Mare” din Târgu Neamţ, unde am avut norocul să fiu îndrumată de foarte buni profesori. Aici mi-am format o bază teoretică solidă care îmi este utilă în multe circumstanţe. Am absolvit ca şefă de promoţie în 2008.
Ca studii de licenţă am urmat specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la Facultatea de Filozofie şi Ştiinţe Social Politice (FFSSP), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde de asemenea am avut norocul să cunosc profesionişti, care m-au îndrumat şi pe care i-am urmat ca model profesional. Am absolvit şefă de promoţie în 2011, apoi am făcut un master de Studii de Dezvoltare Internaţională cu predare în limba engleză la aceeaşi universitate (2011-2013).
În anul universitar 2012-2013 am fost student Erasmus la Universitatea Konstanz in Germania. M-am întors în ţară şi am ales să fac un doctorat în Ştiinţe Politice la FFSSP, Univ. Al. I Cuza, pe care l-am început în 2013 şi lucrez la teza de doctorat (cu tema Securitatea umană şi principiul Responsabilităţii de a proteja, cu studiu de caz pe confilctele din Libia şi Siria) pe care sper să o susţin până la sfârşitul anului 2016. În perioada Mai 2014-Septembrie 2015 am avut o bursă doctorală de studiu de la Academia Română, Filiala Iaşi.
Începând cu Septembrie 2015 până la sfârşitul lunii iunie 2016 am fost Fulbright Visiting Researcher la Universitatea Massachusetts Boston, McCormack Graduate School of Policy and Global Studies, Department of Conflict Resolution, Human Security, and Global Governance, unde am interacționat cu mediul academic și de cercetare american. În timpul studiilor am participat la diverse traininguri, şcoli de vară, programe care m-au ajutat să mă dezvolt atât profesional cât şi personal.
În luna iulie 2016 desfășor un stagiu de internship la Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite (ONU) în New York.
Reporter: Ce te-a determinat să alegi aceste specializări?
Andreea Iancu: Cred că a fost în primă instanţă o decizie condusă de personalitatea mea şi de dorinţa de a face o schimbare în bine în jurul meu. Sunt o persoană foarte empatică, cu un ataşament real pentru principiile drepturilor omului (ca expresie a umanităţii egale şi a respectului egal pentru fiecare persoană), am fost mereu împotriva nedreptăţii de orice fel şi am chestionat lucrurile pe care le-am considerat injuste în societate (începând de la sărăcie, la discriminare, lipsa oportunităţilor egale, violenţă, insecuritate) şi am încercat să găsesc cauzele şi soluţii (pe care încă le caut, desigur nu într-un mod utopic), atât la nivel micro cât şi macro. Am considerat că domeniul relaţiilor internaţionale şi al studiilor europene poate oferi deschidere în acest sens şi oportunităţi atât în ţară cât şi în străinătate. După licenţă am decis să continui cu acelaşi parcurs academic pentru a înţelege mai bine domeniul.
Reporter: Cum ai ajuns în SUA? Care a fost motivația ta de a aplica la studii în străinătate?
Andreea Iancu: În ceea ce priveşte studiile în SUA, sunt foarte onorată să fiu beneficiara unei burse de cercetare Fulbright (Fulbright Visiting Researcher), pentru un an universitar, septembrie 2015- iunie 2016. Este unul dintre cele mai competitive programe de studii, înfiinţat de senatorul american J. William Fulbright în 1946, care are ca scop promovarea înţelegerii şi compasiunii între naţiuni, pentru a creşte şansele de a „trăi în pace şi prietenie” (William Fulbright).
Andreea Iancu, la un seminar Fulbright in Seattletă de această bursă deoarece este un program elitist (spre exemplu, în anul în care am fost selectată, pentru programul Fulbright Student Award au fost 8 burse pentru master şi doctorat pe toată ţara), iar printre alumnii acestui program la nivel global sunt personalităţi notabile (personalităţi care au câştigat premiul Nobel, Pulitzer, politicieni şi academicieni importanţi).
Decizia de a aplica la bursa Fulbright a fost o provocare, deoarece mi-am dorit foarte mult să pot să îmi suplimentez cercetarea doctorală cu o astfel de experienţă în SUA şi să cunosc cultura şi mediul academic american. De asemenea, provocarea a fost şi din prisma faptului că este una dintre cele mai importante forme de recunoaştere pe care le poţi obţine ca bursă în România, atât din motivele faptului că este unul dintre cele mai prestigioase programe de acest gen şi pentru că oferă extraordinara posibilitate de finanţare pentru un an de cercetare în SUA. Fără ajutorul programului Fulbright şi a Comisiei Fulbright România nu aş fi reuşit să fac acest lucru.
Reporter: Partea financiară influențează puternic decizia de a pleca la studii în străinătate, în mod deosebit pentru că există stereotipul conform căruia este scump. Tu cum te descurci/ te-ai descurcat cu banii?
Andreea Iancu: Da, cam totul este scump aici, inclusiv studiile, însă eu sunt norocoasă sub acest aspect, deoarece am finanţare din partea Fulbright. Bursa a fost suficientă și sunt recunoscătoare pentru extraordinarul ajutor financiar oferit de program. Desigur, contează foarte mult cumpătarea în orice şi managementul resurselor, ca în orice situaţie.
Reporter: În orice țară găsim lucruri bune, dar și lucruri rele. Ce îți place cel mai mult acolo?
Andreea Iancu: Îmi place ordinea şi respectarea regulilor, iar în mediul academic perseverenţa şi seriozitatea pe care o au atât profesorii cât şi studenţii. Cred că aceasta este o carateristică în toate profesiile şi apreciez foarte mult faptul că rezultatele şi recunoaşterea sunt pe măsura efortului depus. La prima impresie apreciez comparativ faptul că aici oamenii sunt optimiști, pozitivi, iar lumea pare lipsită de grija zilei de mâine. Îmi place faptul că este o societate diversă, multiculturală, bazată pe respect. Nu aş putea însă să mă pronunţ pentru o opinie generală asupra SUA. Boston și New York sunt oraşe foarte dezvoltate, internaţionalizate, cu foarte mulţi studenţi şi profesionişti internaţionali.
Reporter: Cum decurge o zi din viața ta?
Andreea Iancu: În ultimele luni cam toate zilele au fost aproape la fel: studiu în bibliotecă, uneori participarea la cursuri, evenimente academice sau prelegeri. Faptul că am locuit în Boston mi-a oferit posibilitatea să asist la multe conferinţe de la universităţile mari, cum ar fi Harvard şi MIT şi să discut cercetarea mea cu profesori de acolo, personalităţi în domeniul meu de studiu. Desigur, am alternat aceste activităţi cu scurte plimbări în Boston, care este un oraş foarte frumos şi plin de viaţă.
În cadrul internshipului la New York am avut deosebita onoare de a participa la ședințe în cadrul ONU și să interacționez cu diplomați cu o pregătire excelentă, atât din cadrul Misiunii Permanente a României, cât și din sistemul ONU și să simt că munca depusă a fost apreciată.
„România poate progresa prin oamenii care aleg să rămână sau să se întoarcă şi doresc să facă o schimbare în bine”
Reporter: De cât timp n-ai mai fost în România? De ce anume îți este cel mai dor când de gândești la Târgu Neamț?
Andreea Iancu: Nu am fost acasă din septembrie 2015, însă mă voi întoarce în curând, la sfârşitul lunii iulie. Timpul petrecut aici a trecut foarte repede, nici nu îmi vine să cred cât de repede! În mod firesc, cel mai dor îmi este de familie. În ceea ce priveşte zona Neamţului, cred că de linişte şi de natură. Oriunde ai fi în lume, acasă este locul la care te gândeşti cu cel mai mare drag.
Reporter: Majoritatea tinerilor cu un viitor strălucit în față părăsesc România. Tu ce planuri de viitor ai?
Andreea Iancu: Unul dintre scopurile programului Fulbright este de a implementa în țara natală ceea ce bursierul a învăţat, sub toate aspectele (academic, cultural). Mă voi întoarce în ţară, mereu am avut opinia că România poate progresa prin oamenii care aleg să rămână sau să se întoarcă şi doresc să facă o schimbare în bine, cât de mică sau pentru o perioadă cât de scurtă. Sunt încă multe lucruri de îmbunătăţit în România. Deci pe termen scurt şi mediu planurile mele sunt de a rămâne în ţară. Nu exclud posibilitatea de a pleca din nou în afară pentru studii, având în vedere faptul că natura domeniul pe care îl studiez este orientată înspre mediul internaţional.
Reporter: Ce sfaturi ai da tinerilor care își doresc să parcurgă un drum asemănător cu al tău?
Andreea Iancu: Nu consider că sunt în măsură să ofer sfaturi, însă pot împărtăşi din ceea ce am învăţat din parcursul meu, atât din reuşite cât şi din oportunităţile pe care nu le-am valorificat.
În general le-aş spune tinerilor să valorifice timpul pe care îl au la maxim, pentru a învăţa din orice şi a creşte (nu doar în sensul de şcoală, ci de dezvoltare personală). În sensul acesta să privească fiecare om cu respect şi să încerce să înveţe de la fiecare persoană pe care o întâlnesc şisă ia ce e mai bun din fiecare experienţă (pozitivă sau negativă), niciodată nu ştii câte oportunităţi ţi se pot deschide. Un lucru important este să privească şcoala ca pe o investiţie în viitorul lor şi să calculeze foarte bine decizia pentru specializarea pe care vor să o urmeze, să fie pasionaţi de tot ceea ce fac şi responsabili, fapt valabil pentru orice domeniu. Acest lucru nu înseamnă renunţarea la relaxare sau activităţile specifice vârstei, cred că poate fi găsit foarte bine un echilibru între acestea.
De asemenea, un aspect important ar fi să se informeze cu privire la oportunităţi – sunt foarte multe posibilităţi de studiu sau dezvoltare care pot fi găsite cu uşurinţă pe portalurile de specialitate. Un lucru de notat ar fi să fie perseverenţi şi să aibă încredere în sine, ceea ce este o caracteristică pe care o apreciez la studenţii din SUA şi să abandoneze complexul provincialismului, în sensul să aibă curaj să aplice la burse şi alte proiecte, deoarece pregătirea pe care o primesc în România este competitivă pe plan internațional.
Desigur, totul se face cu muncă şi dedicaţie, cu realism, perseverenţă, multă responsabilitate şi seriozitate şi bineînţeles, nimic fără Dumnezeu. Sursa: Ziarul Piatra Neamț.
Politicianul cu cele mai multe intervenții estetice din România este din... Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Sute de mii de oameni au urmărit la televizor meciul FC Botoșani – „U” Cluj
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024