O femeie din comuna Hilişeu Horia, a fost la un pas de a rămâne fără acoperiş deasupra capului din cauza unei butelii montate greşit. S-a întâmplat ieri, în jurul prânzului.
După ce a schimbat butelia, bătrâna de 81 de ani a aprins aragazul pentru a-şi prepara hrană după care a părăsit bucătăria de vară. În urma ei, gazul emanat de la butelia montată greşit a fost aprins de flacăra de la aragaz, incendiind bunurile din încăpere. Când şi-a văzut averea ameninţată de flăcări, proprietara casei a scos butelia care ardea din bucătăria de vară şi a aruncat-o în curte. În timpul acestei manevre femeia a suferit arsuri uşoare pe mâini şi faţă, fiind transportată la spital de către un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Chemaţi în ajutor, pompierii din Dorohoi au intervenit în cel mai scurt timp, au îndepărtat pericolul de explozie şi au stins incendiul. Pagubele au fost estimate la circa 300 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 35.000 de lei.
Pentru înlăturarea pericolului de explozie sau incendiu din locuinţele botoşănenilor, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani recomandă:
- să nu folosească butelii de aragaz fără regulator de presiune, cu garnituri deteriorate, cu furtunul de cauciuc care prezintă porozităţi, crăpături sau deformări;
- să nu folosească aparate de utilizare (aragazuri, plite, maşini de gătit etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii. Repararea şi întreţinerea acestora să se facă numai prin unităţi autorizate;
- să nu folosească butelii de aragaz neomologate;
- să nu mânuiască şi să nu transporte buteliile cu gaze lichefiate, fără luarea măsurilor de protecţie împotriva lovirii, căderii şi deformării lor;
- să nu transvazeze gazele lichefiate dintr-o butelie în alta;
- să nu păstreze buteliile de aragaz, pline sau goale, în apropierea surselor de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare;
- să nu modifice instalaţiile de gaze fără aprobări legale şi prin intermediul unor persoane neautorizate;
- să verifice permanent starea furtunurilor flexibile prin care sunt racordate aparatele de utilizare la instalaţia de gaze naturale. În situaţiile în care apar fisuri, crăpături etc. să le înlocuiască cu altele omologate, cu ajutorul persoanelor autorizate;
- pentru verificarea etanşeităţii se va utiliza numai soluţie de apă şi săpun.
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024