Ediția de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes a fost cu adevărat spectaculoasă, evident, datorită faptului că este prima ediție care se desfășoară „în libertate”, post-pandemie.
Botoșăneanca Cezara Munteanu, una dintre cele mai talentate actrițe ale tinerei generații, a fost acolo și povestește exact care a fost senzația pe care a experimentat-o.
Bruneta este, deja, un fin cunoscător al acestui festival fenomen al filmului european, Cezara pășind pentru prima dată pe covorul roșu de la Cannes în urmă cu 7 ani.
Cezara Munteanu vorbește despre glamul întâlnit doar acolo, dar și despre fuga continuă de la un loc la altul. Senzaționale sunt, într-adevăr, întâlnirile cu actorii mari ai planetei care, anul acesta au venit în număr foarte mare, scrie mediaflux.ro
„A fost o experiență foarte frumoasă. Eu am luat prima dată contact cu festivalul acum 7 ani, când am avut onoarea de a fi acolo cu un film. Așa l-am descoperit. Din acel moment, de fiecare dată când am ocazia, mă duc la Festivalul de film de la Cannes pentru experiența de acolo, pentru a vedea filme și, mai ales, pentru a cunoaște oameni. Acolo se adună oameni din toată lumea și este locul ideal de a lega conexiuni. Sigur că pe lângă toate părțile extraordinare, trebuie să povestim că pe cât este de frumos, pe atât este de aglomerat, îți este foarte greu să-ți programezi mai multe lucruri într-o zi pentru că riști să nu ajungi. Este o nebunie. Sunt oameni din festival, dar și oameni care vin să vadă, să întâlnească vedete.”,
a povestit Cezara Munteanu, în direct, în cadrul matinalului „Dimineți cu Georgia”, de la Metropola TV.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024