Undeva în urmă cu 15 ani aproximativ, Maria Chirilă botoșăneanca ce are probleme cu autoritățile în prezent era dată exemplu pozitiv.
Altele erau însă atunci vremurile iar Maria Chirilă apărea la ziar fiindcă avea la bloc 40 de găini pe care le creștea pentru consum.
Anii au trecut, a renunțat la păsări însă în fața geamului locuinței sale are o grădină cu tot felul de flori și lucruri pe care le vinde pe târguri.
„La găini, știți cum era? A venit și SANEPID-ul, au venit vreo cinci persoane dar nu am luat amendă. Au văzut cum era. Aveam 20 de găini și restul puișori până la 40. Dar știți cum era? Ca în casă. Betonul acesta care e turnat aici, puneam cartoane permanent, dat cu varul tot alb, era curat tot, puiii erau în cușculiță”,
Maria Chirilă
Săptămâna trecută Poliția Locală și șefii din primărie s-au deplasat la locuința Mariei Chirilă și au dezafectat gardul.
Magazia în care își depozita lucrurile o dărâmase ea singură.
După ce și-a dat seama că nu mai poate ocupa domeniul public fără să o ia nimeni la întrebări, Maria Chirilă a început demersurile pentru a concesiona terenul din fața blocului.
„Da, e domeniul dar de atunci nu mi-a spus nimeni. Eu din anul 1984 sunt aici. Voiam o bucățică să concesionez, atât cât mai trăiesc și eu, că am 68 de ani. Aici era tot flori, lumea își făcea cruce când a văzut că au stricat gardul”,
Maria Chirilă
Botoșăneanca spune că vecinii ei nu sunt deranjați de modul în care a ales să dea utilitate terenului din fața blocului. Ba chiar sunt mulțumiți că florile și plantele elimină din mirosul de la ghena aflată la câțiva metri.
Polițiștii locali nu i-au mai aplicat vreo sancțiune pentru că a început să ridice gardul la loc însă i-au impus ca până la finele săptămânii să elibereze terenul de lucrurile pe care le-a acoperit cu o folie.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024