Multipla campioană olimpică, mondială și europeană, Doina Melinte, a primit joi Colanul de Aur, cea mai valoroasă distincție conferită de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR).
S-a visat balerină și a ajuns una dintre cele mai elegante alergătoare ale lumii. A plecat din Hudeștii Botoșenilor și un cros i-a schimbat viața. A lăsat Moldova pentru Bistrița, locul unde a fost elevă de liceu, și așa a început călătoria ei în lumea mare a atletismului.
Tot ceea ce și-a dorit în cariera sportivă a realizat și după ce s-a retras de pe pistă a avut succes și în administrație, potrivit romania-actualitati.ro.
Și-a dorit să-i cânte imnul pe arenele lumii și a reușit. La Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980, a ratat „la mustață” finala de la 800 metri, dar, la Los Angeles, în 1984, a câștigat titlul suprem pe aceeași distanță, iar la 1500 metri a sosit a doua.
A fost prima atletă din România care a cucerit două medalii la o singură ediție de Jocuri, aur și argint. A concurat la Seoul 1988 și la Barcelona 1992. Practic, din anul 1981 și până în 1993, a dominat autoritar top-ul mondial. A fost antrenată de soțul său Dorin Melinte.
Are 13 medalii câștigate la marile competiții: două la Jocurile Olimpice, aur si argint, două medalii de aur și un bronz la mondiale, plus alte cinci trofee de aur, un argint și două de bronz la europene.
În 1990, la New York a bătut în aceeași cursă două recorduri mondiale, unul pe milă dar și la 1.500 m.
A deținut patru recorduri mondiale la 1.500 de metri și o milă, unul dintre ele a rezistat 26 de ani.
Colanul de AUR, cea mai înaltă distincție a Mișcării Olimpcie i-a fost înmânat Doinei Melinte de președintele COSR, Mihai Covaliu.
(Foto: gsp.ro)
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile