O tânără a ajuns în seara de joi, 14 mai 2015 la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Dorohoi după ce a leșinat în timp ce se afla la cumpărături într-un supermarket.
Unul dintre angajați, panicat că femeia zăcea inconștientă a pus mâna pe telefon și a sunat la 112 pentru a cere ajutorul medicilor de pe ambulanță. Odată transportată la spital, aceasta intrat sub observația medicilor care au constatat că are nevoie de transfuzie de sânge.
”Tânăra a fost adusă aseară la Unitatea de Primiri Urgențe ca urmare a unei stări de lipotimie, a fost diagnosticată cu sindrom anemic sever probabil din cauză genitală și s-a instituit tratamentul substitutiv sangvin" a precizat Stelian Gherasim, managerul spitalului.
Din câte se pare, dorohoianca are antecedente renale, a rămas internată la secția Interne pentru investigații și tratament.
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024