Polițiștii botoșăneni efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Victima, o femeie de 63 de ani, din municipiul Botoșani, a fost sunată de un fals funcționar bancar care a anunțat-o că i s-a aprobat creditul solicitat. Aceasta a negat că ar fi cerut un credit, astfel i s-a spus că cel mai probabil este vorba despre o „fraudă” și că au nevoie de datele personale și bancare pentru demersurile necesare raportării presupusei „fraude” și pentru a recupera eventualele sume pierdute.
Astfel, victima a fost convinsă să contracteze un împrumut în valoare de peste 90.000 de lei, și să remită suma către apelant, în conturi pe care acesta i le-a comunicat.
Întrucât bancomatul s-a blocat, victima nu a reușit să remită toată suma, ci doar jumătate. A doua zi după acest incident, deoarece apelantul insista ca toată suma sa fie trimisă către acesta, victima a realizat ca ceva este în neregulă și a sesizat poliția.
Pentru a evita să fiți victima unor astfel de inșelăciuni:
-Nu dați curs acțiunilor pe care vi le solicită un "angajat" al unei bănci, dacă nu aveți certitudinea că acesta este de la sucursala respectivă, mai ales dacă vă solicită datele cardului.
-întrerupeți convorbirea și contactați banca respectivă
-nu contractați credite la cererea unor persoane care vă contactează prin telefon și va solicită să nu discutați cu nimeni despre aceste acțiuni.
(foto – depositphotos.com)
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024