Două persoane au primit o nouă șansă la viață, după ce ani la rând au făcut dializă.
La Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași au fost efectuate, în cursul zilei de duminică, două intervenții de transplant renal de la donator cadaveric.
Astfel, prin cele două intervenții de transplant de la donator cadaveric, au primit o nouă șansă la viaţă doi pacienți din zona Moldovei.
Primul pacient are 57 de ani și este din Suceava, de trei ani aflat în supraveghere. În cel de-al doilea caz, a fost salvată o femeie din Botoșani care făcea dializă de cinci ani.
”Al doilea pacient, o doamnă de 50 de ani, din Botoșani, era în dializă din 2018. Sunt 19 intervenții de transplant efectuate anul acesta, 12 din cele 19 transplanturi realizate anul acesta sunt de la donator cadaveric. Ne dorim să existe o activitate mai intensă pentru identificarea potențialilor donatori în spitale județene din regiunea Moldovei. Ultimele recoltării sunt efectuate de către Spitalul Neurochirurgie din Iași”, a transmis conf. dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt Spitalul Clinic “Dr. C. I. Parhon” Iași.
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024