Ceea ce au reuşit foarte puţini industriaşi din municipiul reşedinţă a stat în puterea unui antreprenor dintr-o zonă uitată parcă de lume. De undeva de pe malul Prutului s-a născut una dintre cele mai de succes afaceri din Botoşani. Din fostele magazii ale CAP-ului comunei Manoleasa a ajuns să cucerească o ţară întreagă.
Afacere pornită de la un anunţ dat într-un ziar
Alexandru Boroleanu este unul dintre puţinii patroni botoşăneni care au reuşit să îşi vândă marfa în afara judeţului. Seminţele produse la Manoleasa sunt consumate la Piatra Neamţ, Bacău, Vaslui, Bârlad, Tecuci, Braşov, Bistriţa. Începutul nu a fost însă tocmai facil şi s-a bazat, de fapt, pe un eşec… agricol.
„Ideea a pornit şi de la nişte necazuri că prima oară am făcut legumicultură şi toate legumele erau perisabile, dar afacerea a pornit practic de la un anunţ în ziar. Scria acolo: «porumb de floricele – o afacere deosebit de rentabilă». De la anunţul acela am plecat cu porumbul de floricele”, îşi aminteşte
Alexandru Boroleanu. 1997 este anul iniţierii afacerii, care a tot crescut de la an la an. Astfel, după ce în 2007 s-a deschis o secţie nouă de producţie în locul celei aflate în magaziile fostului CAP s-a ajuns ca în 2012 să se producă în jurul a 1-1,5 tone de seminţe.
Se munceşte zi lumină
Se lucrează în ritm susţinut, cei 15 angajaţi au de muncă de la 7 dimineaţă până spre 1 noaptea.
Cel mai bine se vinde „dovleacul”, însă şi „soranca” fără sare are adepţii săi. Ambalajele deja inscripţionate vin de la o firmă din Iaşi, iar omul şi-a creat un sistem sănătos de achiziţie a materiei prime astfel încât, paradoxal, nu cultivă deloc floarea soarelui.
„Asigur sămânţa gratuită la ţăranii din zonă, din comuna Manoleasa şi din comunele limitrofe. Ei produc şi toamna achiziţionez de la ei. Cei mai gospodari sau care au condiţii de depozitare le păstrează ei şi le aduc acum, primăvara. Lor le plătesc dublu”, afirmă
Alexandru Boroleanu.
Botoşănenii preferă „sămânţă de Bucureşti”
Cum nimeni nu-i profet în ţara lui, nici antreprenorul din Manoleasa nu reuşeşte să vândă prea mult în Botoşani, doar aproximativ două tone se distribuie lunar în judeţ din cele 30 – 45 produse într-o lună de zile.
„Patronii sunt oleacă mai reticenţi, au chestiile astea cu Bucureştiul, aduc ei de pe la Bucureşti. Suceava e lider la consum”, spune
Boroleanu. Iarna e perioada cea mai bună pentru „seminţari”:
„februarie e lună de vârf. În ianuarie şi februarie se mănâncă cel mai mult, când stă omul la telenovele”. Unul dintre cei mai fideli clienţi este tocmai… Alexandru Boroleanu, care seară de seară consumă jumătate de kilogram de sâmburi:
„dacă mergeţi acum la patul meu vedeţi că este castronul plin cu coji”.
CITEŞTE ŞI:
Olandezii interesaţi de ţuica de Rădeni: comandă de 10.000 de litri
Visul american trăit de o botoşăneancă – de la Einstein, la cursuri ruptă de foame