Un băiat de 22 de ani a produs un grav accident de circulație în Cluj în urma căruia o tânără cu care era în mașină, a ajuns cu fața distrusă la spital.
O tânără de 23 de ani, din Câmpia Turzii, a ajuns desfigurată la urgențe, după ce autoturismul în care se afla a intrat sub o autoutilitară, pe strada Dorobanților din Cluj-Napoca.
Accidentul a avut loc sâmbătă dimineața, în jurul ore 04.00. Autoturismul care a lovit autoutilitara era condus de prietenul tinerei rănite. Polițiștii spun că pasagera nu purta centura de siguranță în momentul impactului cu autoutilitara ce aparține firmei Panemar. Sute de pâini și franzele s-au împrăștiat la locul accidentului.
„În jurul orei 04.00, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dorobanților, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu autoutilitara care îl preceda. În urma impactului, o femeie de 23 de ani, din Câmpia Turzii, pasageră în autoturism, a fost rănită și transportată la spital”, a declarat Carmen Jucan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.
(Sursa - Ziarul Clujean)
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024