El a transmis un mesaj pe rețelele de socializare în care mulțumește tuturor pentru sprijinul acordat.
Vlad Plăcintă, președintele Asociației ``Salvează O inimă”, împlinește astăzi 12 ani de activitate umanitară.
Redăm mai jos mesajul transmis:
``Dragii mei,
Astăzi se împlinesc 12 ani de când am pornit în această călătorie umanitară, de când am strâns pentru prima dată fonduri pentru cei în nevoie. A fost o călătorie plină de emoții, de la lacrimi de bucurie când am reușit să oferim o șansă la viață unui copil, până la momentele de tristețe și dezamăgire când lucrurile nu au mers așa cum speram. În cele mai dificile clipe, m-am întors către credința mea, căutând alinare și sprijin la Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și Sfântul Nectarie din Eghina.
N-am fost niciodată singur pe acest drum. Alături de mine au fost familia mea, părintele meu duhovnic, colegii, prietenii și, cel mai important, părinții și copiii care ne-au arătat forța și determinarea adevărată. De la ei am învățat valoarea adevărată a vieții și importanța speranței.
Îmi doresc ca, în anii ce vor urma, să continui să cresc, să devin mai empatic, să am mai multă înțelegere și răbdare. Și pentru toate momentele în care nu am putut face mai mult, îmi cer iertare. Vă sunt recunoscător pentru tot sprijinul și încrederea acordată.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024