”Procurorul DIICOT” și-a aflat miercuri pedeapsa finală într-un dosar în care a escrocat un pastor neoprotestant.
Curtea de Apel Suceava a menținut soluția pronunțată de Judecătoria Rădăuți, astfel încât Sorin Alin Verincianu are de executat o pedeapsă de 5 ani, 7 luni și 156 de zile (aici fiind incluse și resturi de pedeapsă mai vechi), adică mai bine de 6 ani.
În plus, bărbatul a fost obligat să plătească părții vătămate suma de 11.500 de euro.
Escrocul originar din Dorohoi – cunoscut și ca ”Țeparul cu o mie de fețe” - a fost arestat anul trecut după ce a înșelat un bărbat, dându-se procuror și avocat și promițându-i că îl va ajuta să câștige un proces.
Pe parcursul anchetei s-a mai stabilit că individul a mai păcălit un bărbat din zona Vicov, căruia i-a emis o adeverință falsă care îi dădea acestuia dreptul să circule „nelimitat, la orice oră din zi și din noapte, în perioada stării de urgență”.
În schimbul adeverinței, partea vătămată a fost în multiple situații șoferul escrocului, el crezând că este la volanul mașinii „domnului procuror”.
Escrocul a fost arestat anul trecut după ce a înșelat un bărbat, dându-se procuror și avocat și promițându-i că îl va ajuta să câștige un proces.
În luna martie a anului 2020, la o biserică neoprotestantă din Vicovu de Jos avea loc o slujbă. În incinta bisericii, în timpul slujbei, a intrat un necunoscut, care oprise mașina în fața locașului. Ce a atras din start atenția a fost că necunoscutul a venit cu un BMW negru, cu girofar de poliție și cu stroboscoape luminoase, toate pornite. Necunoscutul a abordat pe un ton grav un îngrijitor al bisericii și i-a spus că este procuror și trebuie să intre în biserică.
Sub privirile credincioșilor speriați, individul a intrat în biserică, s-a urcat la balcon, spunând că el este procuror și caută o persoană suspectă pe care o urmăreşte. În scurt timp, necunoscutul, care a fluturat și o legitimație falsă, a spus că percheziția s-a încheiat și a plecat tot cu mașina cu girofarul pornit. Acest episod mai mult decât suspect nu a fost din păcate sesizat de nimeni din biserică la poliție.
Ulterior, după aproximativ două săptămâni, același ”procuror” l-a abordat pe pastorul Ilie T.. De aici încolo, Sorin Alin Verincianu (identificat la luni bune de la comiterea faptei) a început să-și pună în aplicare planul. Cu ”autoritatea” pe care și-a arogase deja, a aflat că pastorul are un proces de 7 ani pentru o moștenire și i-a spus că, în calitatea sa de procuror, dar și de avocat în afara orelor de magistrat, îl poate ajuta să câștige procesul.
Escrocul a jucat tare din start, spunându-i pastorului că trebuie să achite taxe de 1.000 de euro pentru fiecare parte din proces. Cum era vorba de patru părți, a solicitat și primit, în primă fază, 4.000 de euro, susțin procurorii. Avea să fie doar începutul, sub diferite pretexte legate de proceduri legale și etape procesuale, acesta înșelând victima cu suma totală de 56.450 de lei, pe parcursul a aproximativ trei luni de zile, rezultă din cercetări.
Același Verincianu a fost săltat prima dată de polițiști de la o înmormântare, unde era îmbrăcat în preot şi se pregătea să oficieze slujba religioasă, bineînțeles fără a avea vreo calitate în acest sens.
În haine preoţeşti, dorohoianul ar fi păcălit zeci de oameni şi firme să-i dea bani pentru construcţia unui lăcaş de cult, iar de la o societate din Bucureşti a comandat obiecte bisericeşti în valoare de aproximativ 20.000 de lei, pentru care nu a mai plătit nici un leu.
Ulterior, el a încercat să-i şantajeze pe cântăreţul de muzică populară Alexandru Recolciuc, pe directorul Spitalului Judeţean Suceava, pe stareţele mănăstirilor Voroneţ, Probota şi Dragomirna, pe directorul Spitalului Județean Botoșani, dar și pe un deputat, dându-se drept ziarist care deține imagini compromițătoare, scrie Monitorul de Suceava.
Mai trebuie spus că în luna iulie a acestui an, el a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Suceava la o pedeapsă de 4 ani, 7 luni și 156 de zile după ce a păcălit două femei cărora le-a promis că le va scăpa doi nepoți aflați la ananghie. Femeile credule au plătit 1.500 de euro și 1.500 de lei înainte de a-și da seama că au fost victimele unui escroc.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024