Are 29 de ani și o experiență muzicală vastă. A impresionat juriul printr-o interpretare specială a unei piese internaționale.
Mădălin Antonesei a apărut pe scena X Factor cu piesa "Higher Ground", interpretare ce a constituit o provocare pentru el.
Jurații X Factor au fost impresionați de look-ul și apariția botoșăneanului. Ștefan Bănică a spus că l-ar fi așteptat să vină cu chitara clasică, având în vedere că e profesor de chitară.
Mădălin a ales stilul rock, care s-a potrivit perfect și cu stilul său vestimentar și prezența scenică.
Piesa interpretată de Mădălin a stârnit aplauzele publicului.
“Ai ales o partitură foarte dificilă, dar cultura ta muzicală o simt, este vastă și mai ales când vine vorba de muzică rock, de r&b, de blues, sunt convinsă că știi foarte multe cântări și aș putea să mă joc și să aleg piese din aceste genuri în cazul în care voi decide că poți să rămâi în echipa mea”,
i-a transmis Loredana.
“Eu o iau așa, și cu plusuri, și cu minusuri. Plusurile sunt apariția ta, atitudinea ta. Minusuri sunt faptul că ne raportăm la un om de muzică. În momentul în care ești profesor de chitară, deci ne raportăm la un om care știe ce înseamnă ritmică. Ai cântat cu cusături. Am văzut cusăturile. Aș fi vrut să nu le văd. (…) Cântatul nu a fost pe măsura look-ului. Eu nu cred că ești de patru de DA”,
a spus Ștefan Bănică.
“Te-ai aruncat un pic cam tare în ea, dar măcar ai făcut-o într-o manieră personală. Cred că, cu ajutorul unui antrenor sau a unui profesor bun, care să îți explice ce-ai făcut, ce-ai greșit, cred că poți să faci ceva mișto. Ai un simț ritmic și muzical. Bravo, mi-a plăcut”,
a adăugat Florin Ristei.
În final, Mădălin a primit 3 x DA de la jurații X Factor, fapt care îi deschide ușa pentru etapa următoare, dacă Loredana va decide că îl vrea în echipa ei.
Născut în Botoșani, Mădălin Antonesei locuiește de mai mulți ani în București, unde a venit pentru a urma facultatea de muzică.
“Am terminat facultatea, m-am și angajat. De zi cu zi, mă ocup cu maltratarea degetelor. Glumesc. Adică sunt profesor de chitară clasică, dar, ca la început, știi cum sunt copiii, se plâng de degețele. (...) Sunt bau-bau profesorul, așa mi se zice. Predau chitară clasică în special copiilor, dar și adulților”,
a povestit Mădălin.
Concurentul X Factor a recunoscut că lucrul cu copiii îi aduce o responsabilitate foarte mare, dar îi aduce și o mare satisfacție pentru că îi vede cum cresc sub ochii lui și se simte împlinit când vede că evoluează pe plan muzical.
Mădălin Antonesei s-a născut pe 13 februarie 1992, în Botoşani. A urmat clasele primare la Liceul Pedagogic "Nicolae Iorga" Botoșani, apoi a decis să studieze muzica la Liceul de Artă "Ştefan Luchian", chitară clasică, sub îndrumarea profesoarei Ioana Popovici.
Începând din clasa a X-a a trecut sub îndrumarea profesoarei Carmen Cojocariu, care l-a ajutat să progreseze mai rapid, fapt ce i-a permis să participe şi la primele concursuri, cu rezultate notabile.
În vremea liceului a fost olimpic la interpretare instrumentală, obținând numeroase premii și la concursurile la care a participat. Ulterior a studiat chitară clasică la Universitatea Națională de Muzică București.
În prezent, Mădălin Antonesei este profesor de chitară la o școală din București.
În anul 2019, a fost concurent și la Vocea României, evoluând în echipa lui Tudor Chirilă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024