Chiar dacă oficialii militari spun este vorba despre o sinucidere, familia are îndoieli cu privire la modul în care a murit Andrei.
Andrei Dănilă, militarul din Botoșani în vârstă de 22 de ani găsit mort în unitate, s-a împuşcat cu arma pe care o avea. Asta transmite un comunicat al Brigăzii Focşani, remis presei duminică.
Membrii familiei sunt șocați și nu cred în varianta sinuciderii. ”Ai jurat să aperi țara, dar statul ăsta infect te-a omorât. Rămas bun, amice! Frățiorul meu...”, sunt cuvintele dureroase prin care sora lui Andrei și-a strigat disperarea.
Tânărul era necăsătorit şi era angajat al M.Ap.N. din iulie 2020 și nu a participat la misiuni în teatrele de operațiuni.
La ultima testare psihologică susținută în luna august 2020, și care avea o valabilitate de trei ani, militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar.
"Maistrul militar cls. IV Dănilă Andrei, din cadrul UM 01471 Focșani, a decedat sâmbătă, 1 octombrie, în jurul orei 20:00, în urma unei răni prin împușcare, în timp ce își întreținea armamentul din dotare. Conform procedurilor, a fost apelat serviciul de urgență 112 dar, din păcate, militarul nu a mai putut fi salvat.
Militarul nu se afla în serviciul de zi pe unitate, iar din primele date a rezultat faptul că decesul a survenit în urma unei sinucideri.
Evenimentul este cercetat de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, iar la nivelul unității a fost numită o comisie, condusă de șeful de stat major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului.
Militarul în vârstă de 22 de ani era necăsătorit, fiind angajat al M.Ap.N. din iulie 2020 și nu a participat la misiuni în teatrele de operații.
La ultima testare psihologică susținută în luna august 2020 și cu o valabilitate de 3 ani, militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar.
Conducerea Unității Militare 01471 transmite sincere condoleanțe și este alături de familia greu încercată a militarului decedat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se arată în comunicatul Brigăzii 8 ROT Focșani.
Ancheta a fost preluată de procurorii din cadrul Parchetului Militar Iași pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024