Printre membrii Baroului Bota trimiși în judecată de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava se află și botoșăneanul Marian Jurgiu, fost decan al baroului contestat de celălalt. El este acuzat că s-ar fi folosit de profesia de avocat fără a avea acest drept legal și ar fi obținut sume financiare de ordinul sutelor de mii de euro, sub forma unor onorarii avocățești.
Jurgiu Marian Ionel a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a:
- 47 infracţiuni de înşelăciune
- 18 infracţiuni de tentativă la înşelăciune
- 77 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată (câte două acte materiale aferente fiecărei infracţiuni)
- 16 infracţiuni de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, în forma determinării cu intenţie la săvârşirea faptei fără vinovăţie (aferente numărului de magistraţi faţă de care s-au efectuat acte de determinare de exercitare în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu;
- 95 acte materiale ale infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat
- 95 acte materiale ale infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi
În sarcina inculpatului Jurgiu Marian Ionel s-a reţinut că:
- în intervalul 2010 – 2015, a indus în eroare un nr. de 65 persoane vătămate (succesori ai unor victime ale accidentelor rutiere) cărora, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, li s-a prezentat sub calitatea fictivă de avocat şi, după ce le-a indus convingerea că le va reprezenta în instanţă ca avocat în procesele civile cu asigurătorii, (având conştiinţa lipsei calităţii de avocat) le-a reprezentat în altă calitate de mandatar cu titlu gratuit, iar ulterior, prin utilizarea unor manopere dolosive, şi-a însuşit parte din sumele de bani achitate de societăţile de asigurare unui nr. de 47 de persoane vătămate (18 infracţiuni rămânând în stadiu de tentativă),
- în intervalul 2010-2015, a contrafăcut un nr. de 154 de înscrisuri (77 chitanţe fiscale şi 77 facturi fiscale), reprezentând onorariu avocat, înscrisuri care le-a depus la dosarele de pe rolul instanţelor, în care a efectuat acte de reprezentare a persoanelor vătămate, ca documente justificative pentru solicitarea onorariilor de avocat fictive,
- în intervalul 2010 – 2015, a determinat un nr. de 16 judecători (aparţinând gradelor de jurisdicţie – judecătorie, tribunal, curte de apel), să-şi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul în care, fără vinovăţie, au obligat în mod nejustificat partea adversă la plata unor cheltuieli de judecată inexistente, cu titlu de onorariu de avocat, luând în considerare facturile şi chitanţele fiscale contrafăcute depuse de inculpat,
- în intervalul 2010-2013, a efectuat un nr. de 95 acte de exercitare fără drept a profesiei de avocat, prin încheierea de contracte de asistenţă juridică, eliberarea de delegaţii avocaţiale, efectuarea de acte specifice din cele prevăzute de art. 3 din Lege nr. 51/1995,
- în punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale mai sus descrise a efectuat fără drept un nr. de 95 de acte de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat.
Din cercetările efectuate a fost identificat un tipar, un mod de operare, pus la punct şi perfecționat de inculpatul Jurgiu Marian Ionel prin intermediul căruia a reuşit să inducă în eroare un număr important de persoane vătămate, obţinând sume de bani semnificative a căror cuantum variază între câteva mii de lei, putând ajunge la sume de peste 100.000 euro.
Inculpatul Jurgiu Marian Ionel identifica şi inducea în eroare moştenitorii victimelor unor accidente rutiere cărora, utilizând înscrisuri fictive, le-a creat convingerea falsă că are calitatea de avocat şi, profitând de un moment de vulnerabilitate emoţională a acestora, le-a determinat să întocmească o serie de documente pe care acestea nu le-ar fi semnat în condiţii normale, documente în baza cărora inculpatul şi-a însuşit o parte importantă din sumele de bani primite cu titlu de despăgubiri de la societăţile de asigurări.
În punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale, inculpatul îşi selecta victimele care se aflau într-un moment de maximă vulnerabilitate emoţională, acestea trecând printr-o traumă psihică, cauzată de pierderea subită a unei persoane apropiate, dublată de preocupările cauzate de înmormântare. În aceste împrejurări, autorul profita de lipsa de diligenţe a persoanelor vătămate, care nu aveau nici disponibilitatea de a se interesa de aspectele materiale legate de societăţile de asigurări, cu atât mai puţin disponibilitatea de a verifica calitatea pe care o afişează inculpatul. Au fost identificate mai multe situaţii în care inculpatul a acţionat asupra victimelor sale chiar în momentul în care persoana decedată se afla încă la morgă sau chiar imediat după înmormântare. Jurgiu Marian Ionel şi-a dezvoltat astfel o abilitate semnificativă în a specula traumele suferite de victimele sale, în scopul obţinerii de sume de bani.
În aceste împrejurări persoanele vătămate acceptau să semneze procura notarială având convingerea falsă, indusă de inculpat, că vor fi reprezentate în instanţă de un avocat, în realitate însă, actele de reprezentare erau efectuate de un mandatar, cu titlu gratuit, Jurgiu Marian Ionel neavând calitatea pretinsă. Inculpatul a ascuns persoanelor vătămate aspecte determinante cu privire la care, dacă ar fi avut cunoştinţă, victimele infracţiunilor ar fi refuzat orice legătură cu inculpatul.
Prin urmare, în mod real, Jurgiu Marian Ionel reprezenta persoanele nu ca avocat, cum le crease anterior convingerea, ci ca mandatar. Este de menţionat că, în totalitatea situațiilor, mandatul era unul cu titlu gratuit şi nu-i dădea dreptul lui Jurgiu Marian Ionel să pretindă, şi cu atât mai puţin să încaseze, vreo sumă de bani pentru prestaţia efectuată.
În faţa persoanelor vătămate inculpatul se prevala de contractul de asistenţă judiciară şi, pretinzând în mod mincinos că le-a reprezentat în calitate de avocat, solicita şi primea sumele de bani prevăzute în aceste contracte.
În aproape toate cazurile persoanele vătămate, care nu aveau reprezentarea actelor efectuate de Jurgiu Marian, aveau convingerea că acesta presta în faţa instanţelor de judecată o activitate avocaţială şi nu una specifică celei de mandatar.
În faţa organelor judiciare, parchete şi instanţe, inculpatul se prezenta iniţial în calitate de avocat. Atunci când era pusă în discuţie lipsa acestei calităţi, Jurgiu Marian depunea la dosar înscrisuri fictive, (care apăreau a fi eliberate de Baroul Botoşani şi care purtau însemnele specifice profesiei de avocat), atestând prezumtiva calitate de avocat a inculpatului.
Simultan, acesta depunea şi împuternicirea notarială obţinută în modalitatea mai sus precizată, document în baza căruia era mandatat să reprezinte persoana vătămată în instanţă. Neavând cunoştinţă despre modul în care au fost obţinute documentele mai sus arătate, instanţele de judecată s-au văzut nevoite a-l accepta în continuare pe inculpat să efectueze acte de reprezentare ca mandatar.
Ulterior, în desfăşurarea rezoluţiei infracționale, Jurgiu Marian Ionel a utilizat o serie de înscrisuri contrafăcute, facturi şi chitanţe fiscale, înscrisuri pe care le depunea la dosarul cauzei, atestând că ar fi încasat de la persoanele vătămate sume de bani cuprinse între 1500 şi 5000 lei cu titlu de onorariu de avocat.
Folosindu-se de aceste înscrisuri, inculpatul solicita printr-un capăt de cerere distinct obligarea părţii adverse, respectiv a societăţii de asigurări la plata cheltuielilor de judecată fictive, cu titlu de onorariu de avocat. Jurgiu Marian urmărea astfel să determine instanța de judecată la acordarea unor cheltuieli de judecată fictive, importante, sume de bani care erau pretinse şi încasate ulterior de către inculpat.
Atunci când banii erau viraţi de societăţile de asigurare în contul său, în baza procurilor notariale ataşate, sumele cu titlu de onorariu de avocat erau încasate direct, fără a mai fi necesară vreo justificare în faţa persoanelor vătămate.
În celelalte situaţii, inculpatul specula lipsa de cunoştinţe juridice a victimelor sale şi pretindea aceste sume ca fiind cheltuieli acordate de către instanţă, lui.
Atunci când demersurile sale infracţionale eşuau, inculpatul Jurgiu Marian Ionel apela la ameninţări şi acte de intimidare la adresa persoanelor vătămate pentru a le determina să-i remită sumele de bani pretinse.
(Comunicat de presă Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava)
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile