Cei doi botoșăneni au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
La data de 9 martie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Botoșani, au realizat o acțiune de prindere, în flagrant delict, a două persoane, din municipiul Botoșani, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și introducerea în țară, respectiv importul, de droguri de risc, fără drept.
Din cercetări a reieșit că un colet, în care s-ar fi aflat, disimulată, o cantitate de droguri de risc, ar fi fost expediat din străinătate, cu destinația România-Botoșani.
În urma activităților desfășurate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, a fost identificată locația în care ar fi urmat să ajungă coletul și persoanele care ar fi fost destinatari, respectiv, doi bărbați de 39 și 31 de ani.
Asupra acestora au fost descoperite 6 kilograme de muguri de cannabis, care ar fi urmat a fi distribuite consumatorilor, din județul Botoșani.
Față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Tribunalului Botoșani, cu propunere de arestare preventivă.
Ieri, 10 martie, judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive a bărbaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La activități au participat și polițiști din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț.
Pe parcursul întregului procesul penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024