Teama de spitale și tot ce ține de astfel de unități s-a acutizat de la declanșarea pandemiei de coronavirus. Mai ales după acuzațiile făcute de o parte dintre familiile care și-au luat oameni dragi în sicrie, după ce au fost confirmați cu COVID și internați la Spitalul Județean Mavromati.
Sute de botoșăneni s-au resemnat și au acceptat măsurile autorităților sanitare pentru a se preveni răspândirea cazurilor de noi infectați.
Au existat și situații în care frica a învins rațiunea. Trei botoșăneni au părăsit Spitalul Județean Mavromati și au plecat acasă.
Un altul, după ce analizele i-au fost pozitive, a refuzat pur și simplu să se prezinte la spital pentru internare.
Pentru toate aceste cazuri, cadrele medicale au apelat numărul unic de urgență 112 și au anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
La acest moment Poliția are în lucru cinci dosare înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
„Au fost întocmite în urma sesizărilor cadrelor medicale cu privire la faptul că persoane internate pe secții COVID, în număr de patru, au părăsit unitatea spitalicească, iar o altă persoană a refuzat internarea”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Referitor la botoșăneanul care a refuzat internarea, în cazul în care rămâne în autoizolare și nu răspândește virusul, cel mai probabil dosarul penal va fi soluționat cu clasare.
La acest moment niciun botoșănean, bărbat, femeie sau copil nu se mai află în carantină instituționalizată sau izolare la domiciliu.
Vorbim despre 1.258 de botoșăneni care erau izolați la domicilii și alți 20 care se aflau în centre de carantină.
Pe data de 3 iulie, urmare a deciziei Curții Constituționale a României (CCR) transpusă într-o adresă semnată de șeful DSU, Raed Arafat, toți botoșănenii au ieșit de sub măsurile amintite care s-au transformat în recomandări.
„Pe ordinul CCR nu avem pacienți externați, zero la Județean și zero la Pneumoftiziologie. Cei care au fost în carantină sau izolare sunt liberi acum. Până la un nou ordin sau altceva, ei au primit dreptul să plece. Carantinații au semnat o declarație pe propria răspundere prin care au fost înștiințați cu privire la măsurile de protecție și de distanțare socială. Așteptăm noi ordine și reguli”,
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani
În cazul în care sunt persoane pozitive la COVID care cu bună știință răspândesc virusul, acestea se vor supune rigorilor Codului Penal.
Au ieșit din spitale și peste 100 de botoșăneni care au avut mai mult de 10 zile de la internare, conform ordinului 1.137 semnat de ministrul sănătății, Nelu Tătaru. În schimb, în contextul deciziei CCR privitoare la carantină și izolare, nu au fost externați pacienți din niciun spital botoșănean.
Pacienții asimptomatici pot fi externați după minimum 10 zile de la internare. Testarea de control se va efectua în ziua 8 de la internare. Pacienții asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control pot fi externați după 10 zile, cu condiția izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare care decurge de la momentul internării (respectiv 4 zile de la externare).
Pacienții asimptomatici care sunt negativi la testul de control pot fi externați după 10 zile, fără a fi necesară izolarea la domiciliu. Monitorizarea stării de sănătate a pacientului pe perioada izolării la domiciliu se face de către medicul de familie, zilnic, prin sistemul de telemedicină. Pentru pacienții care nu sunt înscriși pe lista unui medic de familie, monitorizarea zilnică este efectuată de către direcția de sănătate publică județeană.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile