Zeci de botoşăneni trec anual în lumea celor drepţi printre străini. Unii sunt victimele accidentelor rutiere, alţii ale drogurilor sau ale semenilor care le iau viaţa după conflicte mai mult sau mai puţin importante. Acestora li se alătură persoanele care îşi curmă viaţa, numai în acest an fiind înregistrate două sinucideri.
Majoritatea celor care au decedat pe teritoriul altor ţări sunt tineri cu vârste până în pragul de 40 de ani. În decursul anului 2011, conform situaţiei deţinută de Serviciul Public Comunitar de Evidenţă şi Eliberarea Paşapoartelor Simple au fost înregistrate 20 de decese în rândul botoşănenilor, cele mai multe în Italia, la polul opus fiind Iordania, Turcia sau Germania. De asemenea, de la începutul acestui an au fost comunicate şapte decese printre care unul din cauza unei supradoze de droguri, iar un altul prin spânzurare. „
Cauzele sunt multiple, deci nu putem face un clasament al cauzelor privind decesul. În general sunt decese prin accidente de muncă, accidente de circulaţie, omoruri, moarte prin violenţă sau consumuri de droguri. În momentul în care statul respectiv identifică persoana ia legătura cu ambasada de pe teritoriul statului respectiv, după care ambasada comunică prin afaceri consulare Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti, serviciului din Botoşani, dacă există o persoană cu domiciliul în Botoşani. Iar noi avem procedurile speciale, anunţăm familiile, audiem persoane din cadrul familiei şi documentaţia o trimitem la Bucureşti”, a declarat
Viorel Gaidur, şeful Serviciului Public Comunitar de Eliberare şi Evidenţă a Paşapoartelor Simple.
Mii de euro pentru repatrierea morţilor
Din nefericire, foarte puţini dintre cei care îşi pierd viaţa peste hotare sunt aduşi acasă pentru a fi înmormântaţi creştineşte. Şi asta din cauza costurile prea mari pentru transportarea trupurilor neînsufleţite între ţări. Anul trecut de exemplu, o familie formată din părinţi şi un copil a fost distrusă de un accident rutier petrecut în Italia şi soldat cu moartea celor trei. „
Cred că 60% din cazuri nu sunt repatriaţi din cauza lipsei fondurilor. Am avut care au decedat a treia zi după ce a ajuns acolo, s-a urcat pe un tractor, s-a răsturnat şi a murit. Lucra fără acte legale, persoana la care lucra nu a putut să îi asigure transportul sau costurile necesare aducerii în ţară, părinţii sau familia nu dispun de sume care sunt între 3 şi 10.000 de euro. Ca să îl aduci din Brazilia îţi trebuie 15.000 de euro, sunt nişte taxe speciale, sicriu special, aprobări speciale ca să aduci decedatul dintr-o ţară în alta”, a mai spus
Viorel Gaidur. De funeraliile botoşănenilor decedaţi în străinătate se ocupă administraţiile publice locale din localităţile unde s-au produs decesele.
(G.E.)
Nr. crt.
|
Ţara unde s-a produs decesul
|
Numărul deceselor
|
1. |
Italia |
12 persoane
|
2. |
Franţa |
1 persoană
|
3. |
Spania |
3 persoane
|
4. |
Germania |
2 persoane
|
5. |
Turcia |
1 persoană
|
6. |
Iordania |
1 persoană
|