Zeci de botoșăneni au ajuns în această primvară în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati după ce au fost mușcați de căpușe.
Mușcăturile acestor insecte pot declanșa boala Lyme, o afecțiune ce atacă sistemul nervos. Ceea ce nu știu majoritatea botoșănenilor este faptul că, aceste insecte sunt mai periculoase din punct de vedere al stadiului evoluției.
”Cele mai periculoase sunt nimfele de căpușe care pot fi foarte greu de recunoscut de oameni, pentru că oamenii știu cum arată căpușele și sunt și cele mai periculoase. Nimfa de căpușă este stadiul doi în evoluție”
Medic Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Aproape 40 de botoșăneni au fost mușcați de căpușe în această primăvară însă în nici unul dintre cazuri situația medicală nu s-a agravat.
”În perioada aprilie – mai s-au prezentat în serviciul UPU un număr de 37 de persoane mușcate de căpușe. Dintre acestea 14 au fost femei și restul sunt bărbați. Toate persoanele care s-au prezentat în UPU nu au prezentat semne de eritom migrator, primul semn prin care se suspicionează prezența bolii. Ceea ce pot să vă mai spun este că riscul, chiar dacă ai fost mușcat de căpușă, riscul de apariție al bolii este foarte redus pentru că în regiunea Botoșaniului circulația spirochetelor care produs boala Lyme nu este prea mare”
Medic Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Căpușele sunt insecte parazitare foarte mici (pot avea de la 2-3 mm în stadiu de nimfă până la 2-3 cm după ce se hrănesc), dar vizibile cu ochiul liber . Trăiesc în iarba înaltă din păduri, parcuri sau grădini și sunt active de primăvara până toamna târziu. Dacă credeți că ați fost mușcat de o căpușă, nu vă panicați, dar luați rapid măsuri de îndepărtare a acesteia. (G.E.)
CITEȘTE: ALARMANT: „Boala cu 1.000 de fețe” amenință tot mai mulți botoșăneni
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024