Jandarmii botoșăneni au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală.
Miercuri, 27 august, puțin după ora 18:00, în urma unei acțiuni executate în vederea combaterii consumului ilicit de substanțe psihoactive pe raza municipiului Botoșani, un echipaj de jandarmerie a observat, în fața intrării într-o scară de bloc, doi bărbați care au devenit brusc agitați și au aruncat un mic pachet strălucitor.
La verificarea conținutului pachetului din folie de aluminiu, jandarmii au descoperit o substanță vegetală de culoare brun-verzuie, cu un miros înțepător, susceptibil a face parte din categoria drogurilor.
Tot în această zonă din municipiul Botoșani, în dimineața zilei de 22 august, jandarmii au depistat alți patru bărbați care aveau asupra lor substanțe interzise similare și au fost conduși la sediul inspectoratului în vederea efectuării de verificări.
În ambele situații, jandarmii au ridicat în vederea expertizării substanțele vegetale găsite și au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă pedepsită cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Conform aceluiași act normativ, în cazul deținerii de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, pedeapsa se majorează si constă în închisoare de la șase luni la trei ani, la fel ca și pentru îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace.
Efectivele operative ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani (IJJ) au zilnic în atenție, pe timpul misiunilor executate pentru siguranța cetățenilor, prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, sens în care cooperează permanent cu Serviciul Judeţean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, către care sunt înaintate actele procedurale întocmite, în vederea continuării cercetărilor.
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024