Concordia Chiajna a marcat al doilea gol din meciul cu Botoşani la o fază la care un jucător adversar acuza probleme medicale, dar nu a dat mingea în afara terenului.
În urma protestelor, antrenorul Costel Enache a fost eliminat, ambele faze fiind acuzate de jucătorii şi oficialii de la FC Botoşani.
Mihai Roman a explicat la Telekomsport, ce s-a întâmplat la faza celui de al doilea gol şi e de părere că jucătorii Chiajnei trebuiau să dea mingea ceva în afara terenului.
"Piţian a acuzat o durere la coapsă şi s-a pus jos. Cei de la Concordia nu au dat mingea afară, au continuat faza şi au marcat. El fiind fundaş central, un om a ieşit de acolo din dispozitiv şi aşa au reuşit să înscrie".
Totodată, şi antrenorul cu portarii, Mihai Şteţca, crede că Enache a fost eliminat mult prea uşor.
"Cred că se exagerează cu aceste eliminări, este o părere personală şi cred în ea".
Roman a continuat şi a spus că le va fi greu fără antrenor pe bancă, dar speră ca din acest motiv să devină mai uniţi şi să treacă peste momentul prost.
"Ne va fi greu fără dânsul, dar sperăm să strângem rândurile, să ne montăm şi următoarele meciuri să le câştigăm, pentru că avem nevoie de moral".
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile