Angajatorii din majoritatea domeniilor de activitate se confruntă cu o acută lipsă de personal, iar locurile de muncă gestionate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă sunt de câteva sute pe săptămână. Și, deși în discursurile populiste se promite crearea de noi joburi, în realitate însă, problema este la forța de muncă și nu la oferta de pe piață.
Chiar și așa.
Municipalitatea suceveană urmează să se asocieze cu Consiliul Județean Suceava și Consiliul Județean Botoșani pentru realizarea unui „cluster regional inovativ de bioeconomie Suceava-Botoșani”.
„O problemă care mă preocupă dar în care primăria nu are cum să se implice direct este crearea de locuri de muncă. Noi, ca autoritate publică, putem facilita crearea de locuri de muncă prin oferirea unor condiții propice investitorilor”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Pe lângă autoritățile publice menționate vor fi implicate în proiect și Universitatea Suceava și firme din cele două județe, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Monitorul de Suceava.
Șoferiță prinsă pe bulevard la volanul unei mașini „fantomă”
Oana Sava
Jan 16, 2025
Tânăr pus la pământ, lăsat fără bani și telefon: Polițiștii au deschis un dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Începere proiect "DEZVOLTAREA MICROINTREPRINDERII PRINT NORD MEDIA SRL" - cod SMIS: 313855
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Atenție șoferi! Meteorologii anunță COD GALBEN de polei și ceață
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Festivalul cultural „Discuția secretă” în premieră la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile