O companie turcească va livra Primăriei municipiului Botoșani primele 30 de autobuze electrice pentru transportul în comun din oraș.
Este vorba despre firma Anadolu Automobil Rom.
Managerul general al companiei a fost prezent astăzi la Botoșani pentru a semna împreună cu primarul Cosmin Andrei contractele de livrare pentru primele autobuze electrice finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani î
„Astăzi avem trei loturi pentru care avem desemnat câștigător. Este vorba de 30 de autobuze electrice cu o lungime de șase metri. Aceste autobuze sunt în loturile care au făcut parte din proiectele cu orașul Bucecea, comuna Curtești, respectiv comuna Bălușeni”,
Prin contract este stabilit un termen de 15 luni.
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
„Ne dorim ca acest termen să fie devansat dacă se va putea acest lucru astfel încât la sfârșitul anului să avem în municipiul Botoșani și în comunele la care am făcut referire aceste autobuze, pe străzi”,
Maria Magdalena Pesu, general manager Anadolu Automobil Rom
„Sunt onorată să mă aflu astăzi aici, în urma procedurii de atribuire organizată de Municipiul Botoșani, compania noastră a fost desemnată câștigătoarea procedurii, pentru cele trei loturi de autobuze electrice de capacitate mică”,
Primele 30 de autobuze vor avea o capacitate de 20 de călători din care 10 pe scaune.
Maria Magdalena Pesu, general manager Anadolu Automobil Rom
„Acest model se află deja în exploatare în mai multe orașe din România din anul 2019, prin urmare suntem încrezători că atunci când primele autobuze vor ajunge în municipiul Botoșani toți beneficiarii vor fi mulțumiți de performanțele tehnice ale acestora”,
Vor fi peste 60 de mijloace de transport electric dar și stații de încărcare în mai multe zone ale orașului.
Iar atragerea fondurilor se datorează serviciilor de specialitate ale Primăriei, coordonate de viceprimarul Bogdan Buhăianu.
Bogdan Buhăianu, viceprimarul municipiului Botoșani
„Aceasta este practic cea mai mare licitație pe dezvoltarea transportului urban care a avut loc în această perioadă în România. A fost o muncă asiduă, acum aproximativ un an și trei luni, împreună cu Raluca Bălășcău și colegii de la transporturi și edilitare am intrat pe o hartă și am calculat necesitățile transportului metropolitan care existau pentru Botoșani, le-am predat dlui primar și cu toții am ajuns la concluzia că este un plan aproape imposibil de pus la punct pentru că era nevoie de peste 60 de autobuze pentru a acoperi traseele din zona metropolitană”
Practic, acești bani nu existau la dispoziție primăriilor sau consiliilor județene, fiind declarate câștigătoare cele mai bune proiecte depuse.
Bogdan Buhăianu, viceprimarul municipiului Botoșani
„Botoșănenii ar trebui să știe că administrația Cosmin Andrei a adus acești bani care sunt bani concurențiali, nu sunt bani pe care noi i-am avut pentru municipiul Botoșani. Sunt bani concurențiali, ne-am luptat cu celelalte județe, cu celelalte unități administrativ teritoriale și am reușit să aducem astăzi peste 60 de autobuze în municipiul Botoșani”,
În cadrul aceluiași program urmează să mai fie organizate încă două licitații care sunt în desfășurare pentru încă 38 de autobuze electrice cu o lungime de zece metri și stațiile de încărcare aferente.
În acest program primul lot are o valoare de 2,4 milioane de lei, al doilea de 17,1 milioane de lei, iar cel de-al treilea lot atribuit astăzi, are o valoare de 17 milioane de lei.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile