Un concert așteptat, un moment ce va rămâne multă vreme în memoria publiculului botoșănean. Vineri seara, pentru prima dată după jumătate de an, sala Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani s-a deschis pentru melomani.
Într-o atmosferă neobișnuită, cu oarecare stinghereală, supravegheați și îndrumați de personalul instituției de cultură, spectatorii au ocupat locurile rămase fără însemnele aplicate pe scaune de către organizatorii evenimentului.
NU – NU, scaun liber; NU – NU, scaun liber. Așa se face că, la o rapidă privire asupra sălii, cu doar câteva secunde înainte de începerea concertului, întâlnirea părea mai degrabă un protest decât o seară muzicală.
Primul concert în sală - după întâlnirile în aer liber de-a lungul verii dintre public și instrumentiști - a impus, cum era de așteptat, și o serie de reguli stricte. Prima și cea mai importantă: masca. Spectatorilor li s-a măsurat temperatura la intrarea în sală, iar instrumentiștii au fost și eu nevoiți să se supună acelorași reguli, cu excepția suflătorilor, care nu ar fi putut evolua cu masca pe chip. Orchestra a fost răsfirată, păstrându-se pe cât posibil distanța între artiștii de pe scenă.
Dirijorului Iulian Rusu i-a revenim misiunea de a le ura melomanilor bun venit în sală.
Totodată, dirijorul a anunțat că sâmbătă, 19 septembrie, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor va avea loc un concert dedicat personalului medical aflat în linia întâi pentru combaterea noului coronavirus.
”După o lungă perioadă, astăzi este primul concert în sală, după luna martie. În numele meu, al colegilor și al conducerii Filarmonicii, vă mulțumim că sunteți alături de noi și vă așteptăm în continuare în sală. Mâine seară va fi un concert oferit celor care au grijă de sănătatea noastră. Noi sperăm să nu avem nevoie de ei, de medici, de cei ce stau ore în șir în costume incomode…”,
Iulian Rusu, dirijor
Seara a debutat cu lucrări orchestrale de largă popularitate, aplaudate la scenă deschisă. Pentru că, în ciuda condițiilor - chipuri acoperite de măști și în sală și pe scenă – muzica a reușit să producă armonie, să transforme tristețea și bucurie, să spargă rigiditatea regulilor și să ridice în aer ropote de aplauze.
Iar venirea pe scenă a artiștilor de la Proconsul a fost întâmpinată cu entuziasm. Un entuziasm firav la început, e adevărat, dar care avea să crească pe măsură ce publicul a cântat, împreună cu Bodo, versurile cunoscute ale cântecelor.
”Visele care nu dorm” au deschis concertul formației Proconsul, acordurile fiind pe alocuri încurcate de mici probleme tehnice. Însă publicul a fost repede cucerit de melodiile următoare, de la ”Mi-ai luat inima” la ”Un om mai bun” sau ”Iubirea ta”.
Însă cel mai aplaudat cântec a fost, cum era de așteptat, ”Cerul”. Melodia care anul acesta împlinește 20 de ani și care are o poveste pe care Bodo a dezvăluit-o de curând. Un text scris în aproximativ 15 minute. ”M-am gândit la mama mea, pe care la vremea aceea o pierdusem de puțin timp și mi-a venit să cânt și să scriu așa…”.
Cântecul a câștigat, la scurt timp de la lansare, premiul publicului la Festivalul Mamaia și Trofeul Cerbul de Aur.
Publicul botoșănean a cântat alături de Proconsul versurile, a aplaudat, a lăcrimat.
Însă finalul serii avea să fie cu adevărat surprinzător, chiar de la primele acorduri: Bodo a oferit botoșănenilor un cântec din repertoriul lui Adrian Daminescu, ”România” (”Foaie verde plop uscatu”).
Un concert pe care melomanii îl vor păstra în memorie. Și nu doar datorită formației Proconsul, care a reușit să încălzească inimile și să readucă în sală firescul vieții de dinainte de pandemie. Noile reguli - de la măști, distanțare, temperatură, la lipsa posibilității de a comunica – i-au făcut pe mulți să accepte că lumea se schimbă, că am trecut într-o nouă paradigmă pe care acum o descifrăm, o înțelegem. Și o acceptăm…
Vineri seara, în sala de concerte a Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani s-a aflat un public pozitiv, optimist, într-un noian de NU. Oameni care, cu măști pe față, au puterea să cânte împreună. Revenirea în sala de concert este, din acest punct de vedere, o victorie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024