Persoanele care găzduiesc cetățeni străini aflați în situații deosebite, cum este în prezent situația conflictului din Ucraina, vor putea beneficia de decontarea de la stat a cheltuielilor cu hrana pentru fiecare persoană găzduită în parte.
Cel puțin asta prevede o ordonanță publicată marți în Monitorul oficial.
Totuși, Guvernul trebuie să vină cu o procedură în acest sens, pentru ca facilitatea să se aplice.
Prin OUG nr. 20/2022, publicată marți în Monitorul oficial nr. 231, au fost introduse și o serie de prevederi referitoare la decontarea de către stat a cheltuielilor cu hrana pe care le au persoanele care primesc refugiați, scrie Avocatnet.ro.
Mai exact, persoanele fizice care găzduiesc refugiați vor putea deconta 20 de lei pe zi pentru hrana acestora, pentru fiecare persoană în parte.
„Persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea din bugetul inspectoratelor județene pentru situații de Urgență/ Inspectoratului pentru Situații de Urgentă București-Ilfov a cheltuielilor cu hrana în valoare de 20 de lei/zi/persoana găzduită”, se arată în textul ordonanței.
Mecanismul de decontare a acestor cheltuieli se va stabili prin hotărâre a Guvernului.
Alte măsuri care vizează acordarea ajutorului umanitar celor veniți din Ucraina și care sunt cuprinse tot în OUG nr. 20/2022, vizează eliminarea obligației de a prezenta un aviz de angajare de către cetățenii ucraineni care nu solicită azil pe teritoriul României, aceștia putându-se angaja mai ușor pe baza unei declarații pe propria răspundere dată angajatorului român prin care își asumă că îndeplinesc condiţiile de pregătire profesională şi experienţă în activitatea necesară ocupării postului pe care urmează să fie încadrați şi că nu au antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare pe teritoriul României.
Această șansă va exista pentru o perioadă de 12 luni cu posibilitatea de prelungire de șase luni până la maximum un an.
De asemenea, copiii ucraineni care vin din Ucraina în România, inclusiv cei care nu solicită azil, beneficiază de o serie de drepturi în ceea ce privește educația, printre care, dreptul de a participa la activitățile educative din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și la activitățile extracurriculare sau dreptul la alocarea unor alimente de bază tuturor copiilor din învățământul primar și gimnazial acordate prin programele sociale aflate în derulare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024