Un botoșănean a decedat la începutul lunii aprilie după ce a fost diagnosticat cu gripă porcină. El a murit în ambulanță înainte de a fi transportat la Iași cu un elicopter SMURD.
Din fericire, nici una dintre persoanele care a intrat în contact cu bolnavul nu a luat acest virus. Însă suspiciuni ale acestui virus sunt înregistrate săptămânal.
”Nu s-au înregistrat suspiciuni de gripă porcină în rândul contacților cazului de gripă porcină confirmat, dar, săptămânal apar suspiciuni de grupă porcină dar nu se confirmă. Sunt, în rândul pacienților care se prezintă în serviciul UPU, sunt suspiciuni. Dacă aceste cazuri sunt grave, ele se internează, dacă nu sunt grave se recomandă izolarea la domiciliu”
Medicul Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Săptămâna trecută s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati șase botoșăneni cu suspiciuni de gripă porcină, dar nu a fost internat nici un pacient.
Cum ne putem da seama dacă am contactat acest virus?
”La gripa porcină sunt aceleași simptome care sunt și la celelalte gripe, febră mare, dureri musculare, mialgii, dureri la nivelul globilor oculari, cam astea sunt principalele simptome”
Medicul Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Deoarece gripa se transmite de la om la om la om atât pe cale aeriana (vorbit, stranut, tuse) cât si prin contactul direct cu bolnavul sau diferitele obiecte personale ale bolnavului, contaminate cu secretiile sale nazofaringiene, pentru a se evita îmbolnavirea va recomandam respectarea urmatoarelor masuri:
Nasul si gura vor fi acoperite cu batista personala în timpul stranutului sau al tusitului. Batistele personale nu se împrumuta;
• Mâna nu va fi dusa la ochi sau la gura decât dupa ce a fost spalata cu apa si sapun;
• Se vor evita pe cât posibil aglomeratiile;
• Se va evita contactul apropiat cu persoane care prezinta semne clinice evidente de afectiuni acute respiratorii (febra, tuse, stranut, ochii congestionati etc.);
• Persoanele care prezinta simptome asemanatoare gripei se vor izola de restul familiei si se vor prezenta la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului si a conduitei terapeutice.
(G.E.)
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024