Militarii botoșăneni își desfășoară activitatea în Baza Aeriană Bagram, din Afganistan.
Ca urmare a redimensionării misiunii NATO ”Resolute Support” din Afganistan, detaşamentul generat de Batalionul 335 Artilerie ”Alexandru cel Bun” din Botoşani s-a transformat în compania ”Dacii” și este acum parte integrantă din Batalionul de Protecţie a Forţei „Jderii”.
Căpitanul Macarie-Daniel Cioban a început misiunea acum două luni şi, iniţial, a coordonat activitatea structurii generate de Batalionul 335 Artilerie.
”Misiunea noastră principală este securizarea acestei baze, alături de alți parteneri din cadrul „Resolute Support”. Cele două luni au trecut ușor, ne-am acomodat repede și ne-am adaptat tuturor cerințelor mediului operațional în care ne desfășurăm activitatea. Conlucrăm eficient cu celelalte structuri românești de aici, precum și cu ceilalți parteneri. Deşi suntem la o altitudine ridicată, de aproximativ 1500 de metri, nu am avut probleme în a ne îndeplini misiunile ordonate. Personal, sunt la a patra misiune, toate în Afganistan. Experiența dobândită plus pregătirea temeinică din țară ne-a ajutat mult în îndeplinirea sarcinilor zilnice. Lucrăm intens și suntem apreciați pentru modul în care ne desfășurăm activitatea. Toți militarii botoșăneni sunt sănătoși, iar în puținele clipe de răgaz, gândurile noastre se îndreaptă către cei dragi”,
căpitanul Macarie-Daniel Cioban.
Plutonierul Marian Atănăsoaie este la a doua misiune în Afganistan. Îşi desfăşoară activitatea de 12 ani în batalion. Prima oară a participat în acest teatru de operații cu ”Lupii Negri” din Iași în anul 2017.
”Pentru militarii botoșăneni a fost o onoare nominalizarea pentru a pleca în Afganistan. Am vorbit între noi, am fost bucuroși și ne-am închegat repede ca detașament. Pregătirea a fost grea, chiar dacă a fost acasă la Botoșani. Aveam deja experiență și acest lucru m-a ajutat și acolo, dar cel mai mult aici, în Afganistan. Îmi este dor de părinții mei şi de nepoțelul meu Rareș, persoane pe care le iubesc foarte mult”,
Plutonier Marian Atănăsoaie
Soldatul Sebastian Doboșeru este la prima misiune. Este de aproape de patru ani în armată. Este unul dintre cei mai buni sportivi ai unității botoșănene. A câștigat multe premii la concursurile aplicativ militare.
”Au fost emoții foarte mari când am sosit aici. Cu toate că era noapte, am rămas uimit de tot ce mă înconjura. De acasă mă pregătisem pentru mai rău, dar e bine. Ne desfășurăm programul în ture, se muncește mult. Este nevoie de multă atenție și concentrare în tot ceea ce facem. Celor dragi le transmit că îi iubesc și să mă aștepte că mă întorc acasă”,
Soldat Sebastian Doboșeru
(Sursa text și foto: căpitan Andrei Vicol și plutonier-adjutant principal Lucian Irimia)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024