Pe parcursul acestui weekend, botoşănenii au fost invitaţi de către voluntarii Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor Ador să doneze mâncare pentru câini şi să semneze petiţia prin care se opun eutanasierii animalelor fără adăpost.
În prezent sunt deschise două standuri în parcarea Kaufland , unde volnuntarii Ador aşteaptă până diseară ca botoşănenii să treacă pe la corturile lor fie să lase o mică atenţie pentru câinii care stau în padocuri, fie să semneze petiţia împotriva omorârii maidanezilor. „
Standurile vor fi deschise până diseară la 18.00-18.30. Şi acum sunt voluntarii acolo. Botoşănenii au semnat şi încă mai avem de strâns multe semnături. Aşteptăm la sfârşitul zilei să vedem ce am adunat. În urma acestei campanii, în afară de ce au strâns voluntarii acum, au mai strâns şi din alte locuri şi vrem să strângem cât mai multe posibil pentru că vrem să nu fie eutanasiaţi căţeii”, a declarat
Daniela Andrişan, preşedintele asociaţiei Ador. Potrivit acesteia, cetăţenii au venit pe la standuri şi au lăsat donaţii, însă pentru că vremea nu a fost de partea lor, sacii sau conservele cu mâncare nu au fost la fel de multe ca în campania pe care au desfăşurat-o în luna aprilie. Cu toate acestea, vlountarii sunt optimişti şi aşteaptă în continuare botoşănenii.
(E.Ş.)