Au scăpat de COVID, acum luptă cu disperare pentru a învinge cancerul.
După cum s-a constatat în raportările autorităților de fiecare zi, un procent foarte mare al celor care au decedat după ce s-au infectat cu coronavirus prezentau drept morbidități cancer sau alte boli grave.
Oamenii sunt disperați și încearcă astfel să își mai prelungească viețile după luni de zile în care nu avut acces la tratamente.
Secția de Oncologie a Spitalului Mavromati a fost închisă la sfârșitul lunii aprilie, după ce cadrele medicale de acolo au fost infectate cu coronavirus, pacienții fiind direcționați către Iași, însă puțini s-au putut deplasa în perioada stării de urgență.
În acest moment, la Institutul Regional de Oncologie din Iași mai sunt libere 58 de paturi din 300. Ec. Mirela Grosu, managerul unității medicale din Iași, a anunțat că a primit pacienți și din alte orașe. Printre ei, mulți și din Botoșani.
Peste 100 de pacienți oncologici au stat la coadă pentru ședințele de chimioterapie. Aceștia au explicat medicilor că le-a fost frică să vină la spital pe perioada stării de urgență ori nu au avut mijloc de transport pentru a se deplasa.
Ec. Mirela Grosu, managerul unității medicale, a anunțat ieri (n.r. – 21 mai) că, odată cu ridicarea restricțiilor, sute de pacienți oncologici s-au prezentat la unitatea medicală. Aceștia au venit din Suceava, din Bacău și Botoșani, spunând că nu au venit la spital până acum din frică și din lipsa circulației mijloacelor de transport.
Managerul IRO Iași a anunțat ieri că la unitatea medicală pe care o conduce se adună zilnic sute de pacienți. Ieri, de exemplu, s-au prezentat 120 de pacienți doar pentru chimioterapie. În perioada considerată perioadă de urgență, numărul de prezentări era cu mult mai mic.
„Am avut 120 de pacienți care au venit pentru ședințele de chimioterapie. Aceștia au fost spitalizați la zi. Pe perioada stării de urgență am înregistrat un număr mai mic de pacienți și asta pentru că le era frică de contaminare, ori, așa cum ne-au spus, nu aveau mijloace de transport cu care să se deplaseze. Am primit pacienți și din Suceava, din Bacău și Botoșani”, a specificat pentru bzi.ro ec. Mirela Grosu.
Pacienții s-au prezentat la internare chiar și înaintea ridicării restricțiilor, conform ec. Mirela Grosu. Pe perioada stării de urgență, în spital erau internați doar 100 de pacienți. Ulterior, adresabilitatea s-a dublat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Angajări la Ambulanța Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024