Din nefericire, nu toți botoșănenii reușesc să-și cumpere medicamentele recomandate de medici.
Cei mai mulți dintre pacienți renunță la tratament după o lună. Iar asta din cauza situației financiare precare.
De multe ori, medicii adaptează tratamentul unui pacient în funcție de situația materială a acestuia.
Bogdan Alexandroaie, medic șef Medicină Internă II.
„Din păcate, lipsa posibilităților materiale ale pacienților joacă un rol important. În momentul în care ei sunt externați sau sunt văzuți în ambulatoriu, li se recomandă un tratament, puțini dintre ei au posibilitatea să-și ia tratamentul permanent. Există medicamente scumpe, există medicamente ieftine, generice și întotdeauna încercăm să ne adaptăm la posibilitățile pacientului. Poate un generic nu o fi chiar cel bun din gamă, dar decât să nu și-l ia deloc.”
Mulți dintre pacienți nici nu se mai prezintă la control.
Bogdan Alexandroaie, medic șef Medicină Internă II.
„Există situații în care își ia o lună tratamentul pentru că pleacă de la noi cu rețetă compensată, după care, luna următoare nu mai continuă tratamentul. Întotdeauna se recomandă reevaluarea, să vină la controale în ambulator. Dacă e nevoie sunt reinternați”
Medicul șef al secției a susținut că doar 50% dintre pacienți respectă întocmai indicațiile terapeutice.
Stră-strănepotul lui Mihai Eminescu derulează afaceri de milioane în România și Franța
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Bogdan Boeru, un rocker în turneu cu o carte nouă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Vântul puternic și viscolul se întorc în Botoșani: COD GALBEN de vreme severă până joi
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Stejarii și-au luat revanșa tocmai la Lisabona după înfrângerea de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile