Prin Programul „Casa Verde” botoșănenii pot beneficia de finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă.
Românii pot aplica în cadrul Programului „Casa Verde Clasic”, începând cu data de 10 octombrie, în timp ce persoanele juridice pot depune dosare din 17 octombrie, a anunțat, miercuri, într-un comunicat, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP).
Populația poate începe pregătirea dosarelor de finanțare care vor fi depuse, la sediile agențiilor pentru protecția mediului din județele de reședință, în sesiunea programată între 10 și 24 octombrie. Bugetul alocat pentru întreaga țară este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populației și 34 de milioane persoanelor juridice.
Echipamentele finanțate pentru populație prin Casa Verde sunt panourile solare și pompele de căldură, cunatumul finanțării nerambursabile prin AFM fiind în funcție de tipul instalației, astfel: până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate; până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer. Sursa: ziarul Eskape.
„Unul dintre principalele sectoare pe care se bazează economia verde, prioritate stabilită pentru mandatul din acest an, sunt energiile regenerabile. De aceea, am decis reluarea Programului Casa Verde după o pauză de 5 ani. Îmi doresc să încurajăm cât mai mare parte a populației să folosească sisteme de încălzire verzi în propriile locuinţe. România este una dintre țările cu mare potențial în domeniul energiilor regenerabile, iar această resursă este o oportunitate reală de valorificare care trebuie susținută și impulsionată prin astfel de programe. Dacă am exploata la maximum întregul potential solar din țara noastră am putea substitui în această formă aproape jumătate din volumul de apă caldă menajeră și circa 15% din cota de energie termică pentru încălzirea curentă”, spune ministrul Cristiana Pașca Palmer.
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024