O sâmbătă încărcată de cultură și frumos pentru cei peste o mie de botoșăneni prezenți la Festivalul Național de Muzică „Seri Melancolice”.
Seara a debutat cu o gală a laureaților urmată de recitaluri programate de organizatorii evenimentului: Consiliul Județean Botoșani, prin Memorialul Ipotești, și GAL Valea Bașeului de Sus.
Au urcat pe scena amfiteatrului editorul de carte Valentin Ajder, profesorul Vianu Mureșan și profesorul Cristian Crăciun.
Cristian Dumitrașcu, realizatorul emisiunii de folk de la Rock FM, a fost moderatorul evenimentului și a întreținut atmosfera prin câteva piese satirice. Botoșănenii s-au lăsat purtați de ritmurile muzicii, într-un amfiteatru arhiplin.
La ora 21:00, au urcat pe scenă artiștii de la Țapinarii care au cântat melodii precum „Săgeată spre cer”, „Între da și nu” și „Criza de 40”. Trupa înființată în anul 2001 a primit ropote de aplauze, chiar și de la cei aflați prin livada și curtea Memorialului.
Și „Amintirile din copilărie” ale lui Ion Creangă au fost transpuse pe scena de la Ipotești, acolo unde Ada Milea le-a însuflețit.
„Am pus foarte multe surprize la dispoziția celor care iubesc cultura și îl iubesc pe Eminescu. Investim în cultură pentru că avem unicitatea noastră, iar, aici, la Ipotești suntem pregătiți cu cele mai bune și frumoase proiecte care sunt scrise deja și pregătite, așteptăm doar deschiderea liniei de finanțare”,
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
În această seară, spectacolul va fi asigurat de Soul Serenade, Blue Drops (Berti Barbera & Nicu Patoi) și Storytellers (Marcian Petrescu&Mihai Taco).
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024