După avertizarea meteorologilor de Cod Portocaliu, remisă luni, 6 iulie 2015, ce cuprinde și județul Botoșani, în următoarele zile, cetățenii din acest județ par să fi luat foarte în serios acest avertisment și s-au ferit cât au putut de mult din fața căldurii.
Iar aceasta deoarece încă de la începutul lunii iulie a acestui an, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati au fost transportați doar 8 botoșăneni cărora li s-a făcut rău de la căldură și au ajuns pe patul de spital deshidratați în urma unor cazuri de lipotimie.
Totuși, au existat și botoșăneni care au făcut excese, cel de alcool fiind predominant, chiar în plină caniculă și averitzare de Cod Portocaliu, iar în ziua de luni, 6 iulie 2015, au ajuns în grija medicilor 3 persoane, dintre care un bărbat “cules” de către ambulanțiri din fața Colegiului Național “Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani, având o îmbibație alcoolică mare.
(M.M.)
FC Botoșani a învins o echipă din Germania în al doilea amical din Turcia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Un incendiu cum rar sunt: Pompierii botoșăneni au salvat totuși casa
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Polițiștii botoșăneni avertizează: Reguli stricte pentru siguranță pe drumurile înzăpezite
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile