Lumea satului se prăbuşeşte în nordul extrem al Moldovei. Comunele sunt bântuite de sărăcie, depopulare şi cel mai grav de lipsa de cultură.
În judeţul Botoşani, de exemplu, au fost şcoli, unde media generală a elevilor la Capacitate a fost de 2.80, adică niciunul nu a reuşit să obţină măcar nota 5. Totodată o statistică a libris.ro, o librărie importantă din mediul online, arată că în 2019 la Botoşani, Olt, Călăraşi şi Teleorman au fost achiziţionate cele mai puţine cărţi.
Conform aceleaşi statistici, la Botoşani s-au achiziţionat doar 26.000 de cărţi în 12 luni, la o populaţie de peste 300.000 de locuitori. Iar cei mai puţini cititori sunt, cum era de aşteptat, în mediul rural.
”Aici la ţară, nu mai citeşte aproape nimeni. Ei să aibă de ţigări, băutură şi de o pâine, restul...sufletul! Sunt la 20 de ani care nu ştiu să scrie şi să citească”, mărturiseşte nea Victor, un sătean trecut bine de 50 de ani din satul Coţuşca, judeţul Botoşani.
Motivele pentru eşecul şcolar dar şi pentru lipsa de cultură tot mai accentuată a sătenilor sunt diverse şi se împletesc realizând acelaşi cerc vicios în care se învârt majoritatea localnicilor. În primul rând este vorba de sărăcie, apoi de izolare prin lipsa infrastructurii, lipsă de perspectivă, mentalitate şi nu în ultimul rând sistemul educaţional. Tinerilor nu le arde de carte, adulţilor nici atât, scrie Adevărul.
”Puţini citesc. Popa şi profesorul mai citesc, restul n-au ce mânca şi nu le arde de cărţi. Mai sunt şi elevi silitori care vor să facă ceva, dar sunt mai puţini decât restul”, spune un sătean din Băiceni, comuna Curteşti.
O altă femeie, Elena, din aceeaşi localitate, mărturiseşte că pe vremea lui Ceauşescu sătenii mai citeau de la biblioteca sătească, acum, deloc.
”Greu cu cititul. Nu cumpără cărţi că nu au bani, dar nici nu le stă gândul la cărţi fiindcă muncesc mult la câmp, fie sunt plecaţi în afară sau cei care bat crâşmele se gândesc la pahar nu la roman foileton. Tinerii mai mult pe telefoane. De carte se lipsesc dar de telefon şi televizor nu”, mărturiseşte săteanca.
Un alt sătean, de aproximativ 70 de ani, nea Mircea, din Băiceni este şi mai tranşant în această privinţă.
”Domne, când eşti flămând şi sărac îţi mai arde de citit? Acum sincer! Mulţi sunt săraci şi întâi caută să-şi asigure burta şi după aceea restul. De carte nu le mai rămâne timp. Asta-i ultima lor grijă. Întâi supravieţuirea. Îi pune la treabă de dimineaţă până seara, pe copii, când să mai citească? Taică-su sau mă-sa nu ştiu bine să citească şi l-a pune pe ăsta mic la deschis carte?”, spune săteanul.
Sătenii recunosc că există o elită a satelor, dar din aceeaşi mulţi pleacă la oraş.
”Sunt copiii silitori care mai vin numai în vizită, după ce termină şcoală, pleacă la oraş. Aici rămân pălmaşii”, adaugă nea Mircea.
Mulţi săteni spun că ultimele cărţi citite au fost în copilărie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024