Botoșaniul se află printre județele cu cel mai curat aer, iar până acum nu au fost depășiri majore din punct de vedere al calității acestuia.
Eugen Mateciuc, directorul Agenției pentru Protecția Mediului din Botoșani a arătat că locuitorii municipiului respiră probabil cel mai curat aer comparativ cu alte orașe ale țării.
“Starea aerului din Botoșani stă foarte bine. Avem o stație a monitorizării aerului de tip urban. În anul 2015 au fost câteva depășiri la pulberile sedimentabile, atât. În rest, nu au fost depășiri. Pulberile sedimentabile sunt acele pulberi, mai puțin vizibile, dar care afectează inclusiv starea de sănătate. Apar din cauza traficului urban și zona asta de lucrări de construcție făcute sau rămase. La noi rareori dacă au fost mici depășiri la problemele de vârf. Sunt orașe vizate cu probleme mari, cum ar fi Iașiul, unde sunt depășiri frecvente. Noi nu stăm bine, ci foarte bine. Și chiar când apar mici probleme, în condițiile unui calm atmosferic, rămân la nivelul respirator al omului”
De asemenea, conform normativelor Uniunii Europene privind poluarea și spațiul verde, un singur oraș din România îndeplinește cerințele necesare, iar acesta este Botoșaniul, care a și fost numit în 2012, "capitala verde".
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
PERCHEZIȚII la Botoșani: Haine și cosmetice „de firmă” confiscate de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Bișnițar din Piața Centrală amendat cu 20.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile