Principalele motive sunt legate de lipsa educație și cea a spijinului familial.
Potrivit adevarul.ro, specialiștii din nordul Moldovei, o zonă cu o incidență cunoscută în privința mamelor minore, spun că motivele pentru care acest fenomen a luat amploare sunt multiple.
În județul Botoșani, aproape anual, în jur de zece minore aduc pe lume un copil. Au fost și cazuri în care adolescente de numai 16 ani se aflau deja la a doua sarcină. Specialiștii în sănătate, dar și în asistență socială spun că una dintre cauze este lipsa de educație.
De obicei, mamele minore au crescut în familii dezorganizate, familii monoparentale sau în care interesul părinților pentru educația copilului este redus. Potrivit specialiștilor, este o problemă de lipsă de educație în primul rând, apoi comunicarea deficitară cu părinții și lipsa sprijinului familial.
„Multe dintre aceste tinere provin din familii monoparentale, în care nu prea există condiții sau sunt conflicte în familie”,
Alina Gheorghiu, asistent social cu experiență și șef al Centrului Maternal.
Situația este confirmată și de medicul Carmen Zaboloteanu, șefa Secției de Neonatologie de la Maternitatea Botoșani și care anual are de-a face cu zeci de copii născuți de mame minore:
,,O educație anterioară le-ar pregăti pentru acest lucru și ar lua această decizie informată, la momentul potrivit. Lucrul acesta lipsește foarte mult în scoala românească. Pregătirea tineretului pentru viață, pentru ce înseamnă să fii părinte”,
„Au fost cazuri în care au crezut în buna credință a unui partener salvator, care promitea că le va oferi o viață mai bună. Inițial, credeau că scapă de problemele de acasă, dar în cele din urmă nu era ceea ce-și imaginau”,
Cele mai multe mame minore provin din mediul rural, din familii nevoiașe. Uneori, părinții au probleme cu viciile.
(Sursă foto: depositphotos)
Un bărbat a sunat la 112 si s-a ales cu amendă: De ce a avut nevoie de ajutorul jandarmilor
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Dosar penal la vamă pentru un bărbat care a dat mii de euro pe o mașină
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Botoșănenii se relaxează: Ce năbădăi mai fac oamenii în timpul liber? Află aici ce idei năstrușnice!
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile