Botoşani nu va mai avea în curînd inspector guvernamental. Guvernul a decis, miercuri seara, printr-un proiect de lege, desfiinţarea acestei funcţii, iar persoanele care ocupă în prezent aceste posturi vor fi trecute într-un corp de rezervă.
Delegat din partea Executivului pe acest post la Botoşani este încă
Vasile Alecu (foto). Acesta a ocupat în timpul guvernării liberale funcţia de subprefect al judeţului Buzău, iar pe 25 februarie 2009, prin decizie a premierului Emil Boc, a fost trecut pe postul de inspector guvernamental, dîndu-i-se ca misiune supervizarea activităţii agricole din Botoşani. Prezenţa sa la acţiuni publice a fost una foarte redusă, putînd fi văzut cu precădere la reunirile Colegiului Prefectural.
„Dispare funcţia de inspector guvernamental”
Amintitul proiect de lege a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere în regim de urgenţă.
"Una dintre cele mai importante prevederi se referă la desfiinţarea funcţiei publice de inspector guvernamental. Cu alte cuvinte, dispare funcţia de inspector guvernamental, dar persoanele care au în prezent această calitate rămân în continuare înalţi funcţionari publici şi vor intra într-un corp de rezervă. De aici pot fi selectaţi pentru a ocupa o poziţie care necesită calitatea de înalt funcţionar public sau pot merge pe o poziţie inferioară, dacă doresc şi dacă cer acest lucru. Diferenţa este că nu vor mai fi plătiţi", a declarat
Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Aproape 5 milioane de lei cheltuieli anuale de personal
Potrivit datelor prezentate la Palatul Victoria, la Secretariatul General al Guvernului sunt înregistrate în prezent 77 posturi de inspector guvernamental. Costurile totale aferente anului trecut pentru inspectorii guvernamentali s-au ridicat la aproape 5 milioane lei, din care suma destinată salariilor, primelor de vacanţă şi a plăţii celui de-al 13-lea salariu a reprezentat 3,642 milioane lei, fondurile pentru deplasări la domiciliu şi sume forfetare s-au ridicat la 350.000 lei, iar contribuţiile angajatorului reprezentau aproximativ un milion de lei.
"Corpul inspectorilor guvernamentali va fi desfiinţat, iar foştii prefecţi şi subprefecţi eliberaţi din funcţie, care sunt înalţi funcţionari, vor forma un corp de rezervă al înalţilor funcţionari publici. Ei nu vor mai fi salarizaţi decât atunci când vor fi numiţi într-o funcţie care se eliberează sau care este necesară într-o instituţie publică", au precizat pentru
Mediafaxsurse guvernamentale.
Roman şi Sorescu au fost la rîndul lor inspectori guvernamentali
Funcţia de inspector guvernamental a reprezentat un debuşeu pentru foştii prefecţi şi subprefecţi. Cu pretextul avansării, atît Cristian Roman, cît şi Gheorghe Sorescu, atunci cînd au fost schimbaţi, au fost trecuţi pe astfel de posturi. Nici unul nu l-a ocupat prea mult timp. Primul a devenit secretar general adjunct al Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru ca apoi să redevină prefect, iar celălalt a preferat ulterior postul de director judeţean al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.